BREAKING
NEWS

Dani Mocanu, luat la PURICAT de ANAF! Datorii COLOSALE pentru cântărețul condamnat – s-au aflat sumele BOMBA!

Manelistul Dani Mocanu, condamnat recent la patru ani de închisoare pentru tentativă de omor, are noi probleme cu legea, de data aceasta de natură fiscală. Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a anunțat că a descoperit obligații fiscale nedeclarate în valoare de peste 1,6 milioane de lei, în urma unui control care l-a vizat pe artist și mai multe firme controlate de apropiați ai acestuia.

Potrivit unui comunicat oficial al ANAF, citat de Digi, care precizează că artistul vizat este Dani Mocanu, inspectorii antifraudă au verificat cinci firme și două persoane fizice. Anchetatorii susțin că manelistul folosea o schemă prin care ceda gratuit drepturile de autor către societăți controlate de membrii familiei sale, pentru a evita plata taxelor către stat.

„Persoana în cauză cesiona drepturile de autor cu titlu gratuit către aceste societăţi controlate de membrii familiei, iar societăţile realizau venituri din platforme media (TikTok, YouTube, Facebook etc.) pe care le declarau incomplet sau eronat. Societăţile au fost folosite, de asemenea, pentru deducerea eronată a TVA aferentă autovehiculelor utilizate de solist”, se menționează în comunicatul ANAF.

În urma controlului, ANAF a stabilit obligații fiscale nedeclarate în valoare totală de 1,61 milioane de lei. Suma este compusă din 1,14 milioane de lei TVA, 164.509 lei impozit pe profit, 271.640 de lei impozit pe dividende, 20.556 de lei impozit pe venit și 13.328 de lei impozit pe veniturile microîntreprinderilor.

Pe lângă aceste sume, inspectorii au mai identificat creanțe suplimentare de 710.930 de lei, reprezentând venituri din drepturi de autor care nu au fost declarate conform legii. Astfel, o parte importantă din câștigurile obținute de artist din activități muzicale și online nu au fost raportate corespunzător autorităților fiscale.

„ANAF urmăreşte asigurarea unei corecte conformări fiscale a persoanelor care obţin venituri din activităţi artistice şi din surse online, precum platforme de social media, conţinut digital, difuzări şi comunicări publice ale operelor muzicale. ANAF promovează principiul echităţii fiscale pentru toate categoriile de contribuabili, în scopul protejării concurenţei loiale şi al respectării obligaţiilor faţă de bugetul de stat”, se subliniază în comunicat.

URMĂREȘTE-NE PE
GOOGLE NEWS
Etichete: