A pornit din peisagistică și a ajuns la poezie premiată
Andreea Gheorghe este studentă la Facultatea de Inginerie și Tehnologii Aplicate din Timișoara, unde urmează specializarea Peisagistică. Dacă inițial pasiunea ei era centrată pe proiectarea spațiilor verzi și pe armonia naturii, în ultimii ani a descoperit o altă chemare, la fel de puternică: poezia.
Cu o sensibilitate aparte și o privire atentă asupra lumii, Andreea și-a transformat emoțiile în versuri care au cucerit cititorii și juriile de specialitate. Recunoașterea oficială a venit în 2025, atunci când a câștigat Premiul Revistei Contrast Literar la Festivalul de Poezie „Lucian Avramescu” – ediția a III-a. Distincția a adus cu ea o cupă și o recompensă financiară, însă adevărata valoare a premiului a fost dată de gestul altruist al tinerei: Andreea a ales să doneze suma de bani unui copil aflat în dificultate, pentru ca acesta să își poată cumpăra rechizite și haine pentru noul an școlar.
„Succesul meu nu era complet dacă nu puteam să aduc un strop de bucurie și altcuiva”, spune ea, mărturisind că poezia, la fel ca natura, are puterea de a vindeca și de a uni oamenii.
Poezia – arhitectura sufletului
Pentru Andreea, există o punte între peisagistică și scris:
„Scrisul e pentru mine o arhitectură a sufletului, așa cum peisagistica e o arhitectură a naturii. Încerc să le împletesc pe amândouă, ca să dau mai departe frumusețea pe care o descopăr zi de zi”, spune tânăra poetă.
Ea explică faptul că, așa cum un peisagist gândește armonia dintre plante, spații și lumină, la fel un poet construiește o armonie interioară din cuvinte, emoții și trăiri. Pentru Andreea, poezia nu e doar un exercițiu artistic, ci un mod de a așeza ordine în propriul univers și de a-l împărtăși cu ceilalți.
„Atunci când lucrez la un proiect peisagistic, mă gândesc cum va simți omul acel spațiu, cum se va bucura de culori, de parfumuri, de liniște. Când scriu poezie, fac același lucru: creez un spațiu interior în care cititorul să se regăsească, să-și găsească liniștea sau poate chiar curajul de a merge mai departe. Poezia, ca și natura, are puterea să vindece”, adaugă Andreea Gheorghe.
„Vei străluci, tu corp celest,
Cu suflet blând și drum ales.
Căci nu-i de-ajuns doar un fior,
Când poți aprinde-un cer de dor.”
„Tu ești lumină ce nu se frânge,
O stea ce, chiar căzând, ajunge.
În tine văd un nou început,
O lume-n care n-am pierdut.”
„Dacă pleci, să n-ai cuvinte,
Nici regrete, nici morminte.
Nu-mi lăsa în ușă dorul,
Ia-ți și frigul, și fiorul.”
„Tot ce-a fost e vis stricat,
Un decor învechit, uitat.
Rămâi cu bine, dar să știi,
Nu cu mine… nu mai vii.”
„Uneori mă simt ca într-un film alb-negru
Iar sufletul meu se zbate să rămână întregu’.
Nu plânge, nu oftează, nu minte,
Își acceptă soarta, cuminte.”
„Zâmbesc din reflex, dar nu simt lumină,
E-un joc ce începe și nu se termină.
Dar tot mai păstrez un fir de culoare,
Un gând că iubirea e vindecătoare.”
„Aș face pace cu destinul,
Doar să-mi faci parte din el,
Să bem împreună tot vinul,
Nu-mi găsesc locul altfel.”
„Aș opri și timpul-n loc,
Doar să te am lângă mine,
Să ardă-n suflet foc cu foc,
Să nu ne stingă nici destine.”
„Aș scrie cerului povești,
Cu stele-n noapte să te chem,
Să știe toți cât mă iubești,
Să fim etern… și să nu ne pierdem.”
Andreea lucrează deja la un volum de poezii, în care va aduna cele mai reprezentative creații ale sale. Dacă pe plan profesional se pregătește să modeleze spațiile verzi ale viitorului, pe plan artistic își conturează propriul drum în lumea literaturii.
Premiul obținut la Festivalul „Lucian Avramescu” este doar începutul unei cariere promițătoare, în care cuvântul scris devine punte între om, natură și emoție.
