BREAKING
NEWS

Dezvăluirea neașteptată a Mihaelei Runceanu, înainte de a fi ucisă: „Adevărata mea împlinire profesională consider că este activitatea de pedagog”

Pe 1 noiembrie se împlinesc 36 de ani de la asasinarea Mihaelei Runceanu, una dintre cele mai iubite soliste din muzica ușoară românească. Artista a fost ucisă în locuința sa din București, la vârsta de 34 de ani, lăsând în urmă o carieră impresionantă și o moștenire artistică durabilă.

După absolvirea Conservatorului în 1978, cu lucrarea „Muzica uşoară românească şi rolul său în societatea contemporană”, Mihaela Runceanu a lucrat ca profesoară de vioară la Şcoala Generală de Muzică din Brăila, unde a cântat ocazional cu formaţii locale. Ulterior, a revenit la Buzău ca profesoară la liceul pe care îl absolvise, iar din 1980 s-a stabilit la București, unde a predat la Şcoala Populară de Artă.

În paralel cu activitatea sa de interpretă, Mihaela Runceanu a avut o carieră didactică remarcabilă, pregătind numeroși artiști care au devenit ulterior cunoscuți, printre care Adrian Enache, Mădălina Manole, Silvia Dumitrescu și Nicola. Solista s-a remarcat nu doar prin vocea sa distinctă, ci și prin prezența scenică și alegerile vestimentare, considerate curajoase pentru perioada regimului comunist și apropiate de stilul artiștilor din Occident.

„Adevărata mea împlinire profesională consider că este activitatea de pedagog, adică posibilitatea de a umple un gol existent în sistemul nostru de învăţământ”, spunea regretata artistă într-un interviu acordat înainte de Revoluţie.

Până în 1989, artista a reușit să lanseze trei discuri, iar după moartea sa, casa de discuri Electrecord a publicat mai multe albume postume cu înregistrări realizate în anii ’80. Deși la începutul carierei a preferat piesele lente, în 1988 a început să abordeze și melodii mai ritmate, precum „Oameni” și „Vara”, compuse de Alexandru Simu.

„La glorie nu se ajunge bătând din palme, chiar dacă aplauzele pot fi, la o adică, primul semn că publicul te apreciază“, declara Mihaela Runceanu într-un interviu din 1988.

Artista a vorbit adesea despre influența pe care a avut-o asupra sa profesoara Nina Bercaru, pe care o considera un model atât în muzică, cât și în pedagogie.

„De la ea am deprins dragostea pentru cântecul frumos, pentru melodia generoasă, stilul sincer şi direct de interpretare. Şi tot de la ea, vocaţia pedagogică”, mărturisea Mihaela Runceanu în 1985.

URMĂREȘTE-NE PE
GOOGLE NEWS
Etichete: