BREAKING
NEWS

Doliu în lumea academică! A murit profesorul Alin Fumurescu, un nume de referință în filozofia politică

Doliu
Doliu

Profesorul și jurnalistul Alin Fumurescu a încetat din viață duminică, 11 mai, la vârsta de 57 de ani, în locuința sa din Houston, Texas, anunță revista Dilema, cu care a colaborat constant. Fumurescu, o personalitate marcantă în domeniul filosofiei politice și al jurnalismului românesc, a lăsat o amprentă semnificativă în mediul academic și cultural.

Absolvent al Facultăților de Medicină și Filosofie din Cluj, Alin Fumurescu s-a stabilit în Statele Unite în urmă cu peste două decenii, unde a obținut titlul de doctor și a devenit profesor de Filosofie politică la University of Houston. După Revoluția din 1989, a ocupat funcția de redactor-șef la revistele NU, Ziua de Nord-Vest și Ziarul de Cluj. De asemenea, a publicat numeroase editoriale și articole de opinie în publicații precum Dilema, Cotidianul și Contributors.ro.

Una dintre cele mai importante contribuții ale sale în domeniul academic este lucrarea „Compromisul. O istorie politică și filozofică“, care a fost nominalizată în 2013 printre cele mai bune 25 de titluri academice publicate în Statele Unite, fiind tradusă și în limba română.

Alin Fumurescu era căsătorit și tată a trei copii, iar recent devenise bunic. Revista Dilema a transmis un mesaj de condoleanțe familiei și apropiaților, subliniind recunoștința pentru „ideile, rigoarea și generozitatea“ cu care acesta a participat la dialogul public: „Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace!“

Alin Fumurescu

Romania FM h50
Explorați cele mai recente și pertinente informații din România pe România FM, sursa dumneavoastră de încredere!
© 2024-2026 România FM. Toate drepturile rezervate!