
Actorul Nate Pelletier, cunoscut pentru rolurile sale în producțiile Hallmark Channel, a murit neașteptat la vârsta de 53 de ani, acasă, fără ca o cauză oficială a decesului să fie făcută publică, potrivit informațiilor publicate pe nj.com. Vestea a fost primită cu tristețe în lumea filmului, unde Pelletier a fost o prezență constantă și apreciată.
Ultimul rol al lui Nate Pelletier a fost cel al șoferului de taxi în serialul „When Calls the Heart”, difuzat în 2024 de Hallmark Channel. Pe lângă activitatea sa de actor, Pelletier a fost și scenarist pentru mai multe producții ale aceluiași canal, contribuind semnificativ la industria în care a activat.
În necrologul său, fiica sa, Myhrsades (Murray) Jones, este descrisă drept „cea mai mare dragoste” a vieții lui, urmată de devotamentul față de familie și carieră. Cei care l-au cunoscut îl caracterizează ca pe o persoană carismatică, cu un talent rar și o etică a muncii exemplară.
Prietenii și colegii săi au transmis mesaje de condoleanțe și regret în mediul online. Actorul Martin Cummins i-a adus un omagiu emoționant pe Instagram, iar echipa serialului „When Calls the Heart” a publicat o declarație semnată de directorul de producție Mike Magnusson care subliniază impactul profesional și uman al lui Pelletier.
Martin Cummins a scris: „Am petrecut mai multe ore, stând în camera albastră, în tăcere sau într-o conversație cu Gord și Nate. Gord era ca un tată pentru noi, iar Nate și cu mine eram ca și băieții lui.”
Mike Magnusson a adăugat: „Viața se schimbă constant. Lucrurile nu sunt niciodată la fel. Lumea nu va mai fi la fel fără Nathaniel Pelletier. Era un suflet blând și a fost o onoare să-i fiu prieten. Nate a fost un adevărat «unicorn», care ne întâmpina 8 ore pe zi cu un zâmbet larg și o bucurie nesfârșită. Simțea oamenii și era mereu acolo cu un cuvânt bun. Lasă un gol imens pe care nu îl vom putea înlocui. Nate, ai fost unic și te-am iubit. Ne va fi foarte dor de tine.”
În afara carierei cinematografice, Nate Pelletier era pasionat de muzică, scria poezie și găsea bucurie în a-i face pe cei din jur să zâmbească. Moartea sa lasă un gol profund în inimile celor care l-au cunoscut și admirat.