
Valentin Petricenco, membru fondator al formației Proconsul, a încetat din viață, lăsând în urmă o moștenire artistică de neuitat. Vestea tristă a fost anunțată de foștii săi colegi pe rețelele de socializare.
„Cu profundă durere, am aflat azi că Vali nu mai este! Vălică al nostru a plecat și el, prea devreme. Cei 30 de ani petrecuți împreună, rămân, atât cât ne mai îngăduie Dumnezeu și nouă pe acest pământ, amintiri care nu se șterg. Un Om încercat de viață, recunoscător pentru atât cât i-a dat Dumnezeu, un Prieten și coleg cu care am fost deosebit de privilegiați să petrecem, cu bune și cu mai puțin bune, acești 30 de ani din viețile noastre. Odihnește-te în pace Vali!”, au transmis membrii formației.
În 2019, Valentin Petricenco s-a retras din activitatea muzicală din cauza problemelor de sănătate, predând ștafeta fiului său, Pavel Petricenco, care a preluat rolul de toboșar în Proconsul.
Fanii trupei au fost profund marcați de pierderea artistului, exprimându-și șocul și tristețea în mesaje emoționante:
„Ce se-ntâmplă!??🥹 Ne pleacă generația noastră, legendarii cei mai buni!😭💔❤️🩹 Dumnezeu să-l odihnească în pace și lumină!🙏🕯”
„Deci numai vești urâte… Fix acum 1 săptămână Nicu Sarghea, acum Vali… Offf, Doamne… Condoleanțe familiei. Dumnezeu să-l ierte.😭”
„Condoleanțe, Dumnezeu să vă mângâie inimile îndurerate!”
„Nu pot să cred! Dumnezeu să te odihnească în pace, Vali! Cred că nimeni nu va uita spiritul tău de viață și „bancurile” ce ni le spuneai tot timpul… Abia așteptam un concert Proconsul ca să te aud: „Pe ăsta îl știi, Alinuța?” R.I.P.😭😭😭”