BREAKING
NEWS

Dumnezeu să-l ierte pe Marian! Șofer de TIR, strivit în Italia de propria încărcătură. Doi copii își plâng tatăl

Un șofer român în vârstă de 51 de ani a murit pe loc joi după-amiază, în Italia, în urma unui accident grav petrecut în provincia Caserta, regiunea Campania. Marian Broască a fost strivit în propria cabină de încărcătura de beton pe care o transporta.

Bărbatul se afla la volanul unui camion care transporta două blocuri masive de beton, utilizate în construcții. Potrivit primelor informații legate de dinamica accidentului, șoferul ar fi frânat brusc, moment în care elementele grele s-au deplasat din zona de depozitare, au alunecat înainte și au lovit violent cabina tirului.

Impactul a fost devastator, iar încărcătura a pătruns în interiorul cabinei, strivindu-l pe șofer. Echipajele medicale sosite de urgență la fața locului nu au mai putut face nimic pentru a-l salva, medicii fiind nevoiți să constate decesul.

La fața locului au intervenit pompierii pentru a securiza zona și pentru a extrage trupul bărbatului dintre fiarele contorsionate. Poliția italiană a demarat o anchetă pentru a reconstitui exact modul în care s-a produs tragedia, verificând inclusiv dacă au existat probleme legate de fixarea încărcăturii sau alte cauze tehnice.

Victima era stabilită în localitatea Atripalda, alături de familie. Marian Broască era căsătorit și tată a doi copii, fiind descris de cei care l-au cunoscut drept un om muncitor și dedicat familiei sale.

URMĂREȘTE-NE PE
GOOGLE NEWS
Etichete: