Un bătrân de 78 de ani din comuna Berca, județul Buzău, a fost dat dispărut pe 6 decembrie, după ce familia nu a mai avut vești despre el. Disperată, familia a cerut ajutorul poliției, care a început imediat căutările. Din păcate, finalul a fost tragic: bătrânul a fost găsit decedat într-o pădure, vestea devastând rudele acestuia.
O familie din județul Buzău trăiește o dramă greu de imaginat. Dimuleasă Ion, un bărbat de 78 de ani, plecase de acasă pe 5 decembrie și nu s-a mai întors. Alarmată, familia a raportat dispariția chiar în dimineața de Moș Nicolae, iar autoritățile au pornit în căutarea lui. După ore întregi de căutări, trupul neînsuflețit al bărbatului a fost descoperit într-o zonă împădurită.
Conform poliției, „la data de 6 decembrie a.c., polițiștii din cadrul IPJ Buzău au fost sesizați cu privire la dispariția unui bărbat de 78 de ani, plecat voluntar de la domiciliu în ziua precedentă. În urma activităților desfășurate, corpul acestuia a fost găsit într-o pădure, într-o zonă dintre Scorțoasa și Odăile”. În continuare, cercetările sunt coordonate de parchet, iar o necropsie va stabili cauza exactă a morții.
Familia bătrânului a transmis un mesaj sfâșietor, exprimându-și durerea. „Cu inimile îndurerate, anunțăm pierderea dragului nostru soț, tată și socru, Dimuleasă Ion. Îi vom păstra amintirea vie pentru totdeauna. Vă rugăm să-l purtați în rugăciunile voastre.” Detalii despre ceremonii urmează să fie comunicate.