BREAKING
NEWS

Emma, fetița Teodorei Marcu, surprinsă în timp ce se juca pe strada tragediei! Imagini care îți frâng inima!

La două săptămâni de la tragedia care a șocat întreaga țară, Emma, fetița de aproape trei ani a Teodorei Marcu, a fost surprinsă jucându-se pe strada din cartierul Cosmopolis unde mama ei a fost împușcată mortal de hărțuitorul său, Robert Lupu. Alături de Emma se aflau Anais și Andreas, copiii manelistului Tzancă Uraganu, prieteni apropiați cu care obișnuia să petreacă timpul sub supravegherea mamei lor. Întâlnirea celor trei copii a fost profund emoționantă, iar imaginile au generat reacții puternice în mediul online.

Moment emoționant pe strada tragediei

Pe aceeași stradă unde Teodora Marcu, în vârstă de 23 de ani și însărcinată cu al doilea copil, a fost ucisă, Emma a fost văzută ieri în compania copiilor lui Tzancă Uraganu, Anais și Andreas. Cei trei se jucau împreună, iar întâlnirea lor a fost marcată de o îmbrățișare caldă, un gest care părea să aline o durere greu de înțeles pentru vârsta lor.

Emma era însoțită de două rude apropiate când s-a întâlnit întâmplător cu copii manelistului în cartierul Cosmopolis. Imaginile au fost publicate de Tzancă Uraganu pe TikTok, emoționând mii de oameni. Artistul a scris: „Copiii mei s-au întâlnit cu prietena lor, Emma, fetița Teodorei. Vă dați seama ce a putut vedea acest copilaș”.

Starea micuței Emma, explicată de soțul Teodorei Marcu

La doar câteva zile după tragedie, Alex Marcu, soțul Teodorei Marcu, a oferit o declarație despre starea fiicei lor. El a spus că Emma suferă profund, însă urmează să înceapă terapie pentru a depăși trauma.

„Cea mică este ok, trebuie să începem terapia. Mă ocup de aceste lucruri pentru a fi ea în regulă. Trebuie să evaluez starea ei de la zi la zi. Dincolo de trauma pe care eu o resimt, ea este cea mai vulnerabilă dintre noi.

Eu mă feresc să fac vreo declarație, vreau să discut întâi cu mai mulți psihologi. Fără a promite nimic, când va fi cazul, voi ieși eu să vorbesc. Mulțumesc presei, vă mulțumesc pentru faptul că vă implicați, doar că eu trebuie să gândesc și pe termen lung. Nu vreau ca vreodată, în viața ei, fata să vadă și… Vă vorbesc acum din punctul de vedere al Teodorei. Teodora iubea presa, știa cât de greu este să faci acest job, nu pot intra în detalii, mă afectează foarte tare. Se bucura, săraca, când mai apărea câte un articol”, a declarat Alex Marcu pentru spynews.ro.

Teodora Marcu, cunoscută publicului ca fostă concurentă la emisiunea „Insula iubirii” de la Antena 1, a fost ucisă în după-amiaza zilei de 31 mai 2025, în cartierul Cosmopolis. La momentul tragediei, tânăra își ținea în brațe fetița de trei ani. Agresorul, Robert Lupu, bărbatul care o hărțuia de mai mulți ani, a fugit imediat după crimă, însă câteva ore mai târziu și-a pus capăt zilelor cu aceeași armă.

Deși Teodora și soțul său, Alex Marcu, au depus plângeri penale încă din 2021 pentru hărțuire și amenințări, autoritățile nu au reușit să o protejeze eficient. Anchetele s-au blocat, dosarele au fost transferate între mai multe parchete, iar Robert Lupu nu a fost niciodată trimis în judecată.

În urma acestei tragedii a rămas un soț devastat și o fetiță orfană de mamă, Emma, care acum încearcă să găsească alinare și sprijin în jurul său.

Romania FM h50
Explorați cele mai recente și pertinente informații din România pe România FM, sursa dumneavoastră de încredere!
© 2024 România FM. Toate drepturile rezervate!
Powered by Next Stage FOR MEDIA Light