
România se confruntă din nou cu o criză politică în urma tensiunilor din coaliția de guvernare privind reforma administrației locale. Premierul Ilie Bolojan a declarat că ia în calcul demisia din funcție dacă pachetul de reforme nu va fi susținut sau va fi respins de Curtea Constituțională. În acest caz, coaliția urmează să propună rapid un nou premier, conform unui protocol intern.
PSD a amenințat repetat cu ieșirea de la guvernare, prin vocea președintelui interimar Sorin Grindeanu. Pe de altă parte, premierul Ilie Bolojan a subliniat că este dispus să demisioneze dacă reformele pentru reducerea deficitului bugetar nu sunt susținute sau trecute de CCR. În contextul acestei instabilități, vicepreședintele PSD, Lia Olguța Vasilescu, a asigurat că în cazul unei demisii, postul de premier va fi ocupat foarte rapid.
Ilie Bolojan a pus demisia pe masă din cauza neînțelegerilor legate de reforma administrației locale, motiv pentru care schimbarea premierului se poate face în doar câteva zile. Lia Olguța Vasilescu a explicat că, potrivit protocolului semnat de coaliție, PNL are dreptul de a desemna noul prim-ministru pentru perioada rămasă de un an și jumătate. Aceasta a declarat pentru digi24.ro:
„Noi nu vrem să aruncăm România în criză. Noi nu vrem să plece Ilie Bolojan, vrem doar să găsim mai multă flexibilitate, pe niște lucruri care sunt de bun simț, până la urmă, și pe care ne dorim să le facem bine. Dacă totuși domnul Ilie Bolojan va alege să-și dea demisia, nu va fi nicio criză în coaliție, pentru că este un protocol semnat.
Un an și jumătate este PNL cel care desemnează primul-ministru. Deci PNL va fi invitat ca să-și desemneze imediat un prim-ministru care să își asume responsabilitatea guvernării. Deci, nu văd nicio criză politică. Guvernul se poate face imediat. De fapt, guvernul rămâne același, doar prim-ministrul se schimbă. Procedurile pot să dureze 3 zile, 5 zile.”
Deși există un plan clar în cazul demisiei lui Ilie Bolojan, Lia Olguța Vasilescu a subliniat că nici ea, nici PSD nu își doresc această schimbare. Ea a declarat că intenția PSD este ca deciziile din coaliție să țină cont și de opinia și competența lor, fără a urmări înlocuirea premierului:
„Noi nu am vrut în niciun caz să schimbăm primul ministru – sau nu ne propunem chestiunea asta. Noi ne propunem totuși să se țină cont într-o coaliție și de părerea noastră, și de competența noastră, dacă vreți.
Iar ceea ce am spus acum, să știți că sunt păreri inclusiv ale unor primari PNL de mari municipii, persoane foarte importante în partid, care înțeleg perfect ceea ce cerem noi, care înțeleg perfect că-i apărăm și pe ei, dar care probabil nu au curajul să spună acest lucru, în propriul partid.”