
Începând cu 1 iulie, consumatorii casnici de energie electrică din România au revenit pe piața liberă, după încheierea schemei de plafonare și compensare a prețurilor pentru curent, în timp ce mecanismul similar pentru gaze naturale este valabil până la 31 martie 2026. Astfel, clienții plătesc prețurile din contractele comerciale, iar cei nemulțumiți au posibilitatea să-și schimbe furnizorul, opțiune folosită deja de peste 234.000 de consumatori în acest an.
De la 1 iulie, consumatorii de energie electrică nu mai beneficiază de prețuri plafonate, ci achită tariful stipulat în contractul semnat cu furnizorul. Aceasta înseamnă o creștere certă a facturilor, având în vedere că prețurile din piața liberă depășesc nivelurile anterioare plafonate. Indirect, aceste costuri au fost susținute până acum și din bugetul de stat, prin compensarea diferențelor pentru furnizori.
Potrivit raportului lunar al Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) la finalul lunii martie 2025, aproape 6 milioane dintre cei peste 8,77 milioane de clienți casnici au contracte în regim concurențial. Concret, 5,98 milioane de consumatori au optat pentru oferte de la unul dintre cei 94 de furnizori activi pe piață, indiferent de tipul licenței deținută.
George Niculescu, președintele ANRE, a anunțat în cadrul unei conferințe susținute pe 1 iulie că, din ianuarie 2025, au fost portate peste 234.000 de contracte între furnizori, iar numai în luna iunie au fost înregistrate 108.000 de astfel de schimbări, cu puțin timp înainte de expirarea schemei de plafonare.
Datele ANRE indică o creștere constantă a numărului și ponderii clienților casnici pe piața concurențială. Astfel, la finalul lunii martie 2025, numărul total al clienților casnici a fost de 8.772.065, în creștere cu 53.674 față de decembrie 2024, iar clienții în regim concurențial au ajuns la 5.987.020, cu 186.752 mai mulți decât la sfârșitul anului precedent.
Clienții casnici reprezintă 96,69% din totalul contractelor de energie electrică, însă consumă doar 30,88% din energia totală furnizată. Pe de altă parte, consumatorii noncasnici, în număr de 300.318, constituie doar 3,31% din contracte, dar generează 69,12% din consumul total.
Comparativ, la sfârșitul anului 2024, casnicii reprezentau 96,65% din totalul clienților, iar cei în regim concurențial aveau o cotă de 64,3%, cu o pondere în consum de 24,82%.
Platforma Online de Schimbare a Furnizorului (POSF) dezvoltată de ANRE permite consumatorilor să consulte și să compare ofertele disponibile pe piață, precum și să schimbe furnizorul în funcție de preț sau alte criterii.
Conform unei analize realizate pe 7 iulie pentru un consumator casnic din București, la joasă tensiune și preț fix, doar doi furnizori oferă prețuri sub nivelul maxim plafonat anterior. Restul ofertelor depășesc tarifele plafonate, ceea ce conduce la majorări ale facturilor pentru consumul mediu de 100 kWh.
Până la 30 iunie, prețurile plafonate erau următoarele: 0,68 lei/kWh pentru consumul până la 100 kWh; 0,80 lei/kWh pentru consumul între 100 și 255 kWh; iar pentru consumul între 255 și 300 kWh, respectiv peste 300 kWh, prețul maxim era de 1,3 lei/kWh, toate cu TVA inclus.
Comparatorul ANRE include 65 de oferte, cu prețuri între 1,04 și 2,29 lei/kWh. Topul celor mai ieftine oferte pentru 100 kWh consum, prezentat în ordine crescătoare, este următorul:
Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei recomandă consumatorilor să verifice prețul din contractul actual și să ceară clarificări furnizorului. Dacă oferta nu mai este avantajoasă, consumatorii sunt încurajați să analizeze alternativele disponibile pe piață.
„Informația corectă vă permite să evaluați dacă actuala ofertă este în continuare avantajoasă sau dacă este cazul să căutați alternative”, a transmis ANRE.
De asemenea, George Niculescu a subliniat că furnizorii care nu pot oferi prețuri competitive pot renunța la licențe, astfel încât piața să fie curățată de operatorii ineficienți. „Celor care nu pot să facă activitatea de furnizare le mai spun că nu e obligatorie. Pot veni la autoritatea de reglementare și pot să predea licențele de furnizare și piața aceasta să o lase pentru cei care într-adevăr pot să facă furnizare într-un mod corect, pentru că este mai cinstit decât să vedem în comparator prețuri de 5 lei sau 8 lei pe kilowatt-oră. Vreau să apreciez faptul că, în ultima perioadă, ofertele din comparatorul de prețuri s-au îmbunătățit, mai mulți furnizori reducând prețurile oferite consumatorilor”, a declarat președintele ANRE pe 1 iulie.
Consumatorii vulnerabili, definit printr-un act normativ adoptat pe 27 iunie, vor beneficia în continuare de un sprijin sub forma unor vouchere energetice lunare în valoare de 50 de lei, utilizabile exclusiv pentru plata facturilor de energie electrică. Măsura este valabilă până pe 31 martie 2026.
Bogdan Ivan, ministrul Energiei, a explicat că accesul la aceste vouchere va fi facilitat printr-o aplicație online dezvoltată de Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS), iar autoritățile locale și Poșta Română vor sprijini persoanele fără acces la instrumente digitale.
Voucherele se acordă persoanelor singure cu venit net lunar de maximum 1.940 lei și familiilor cu venit net lunar pe membru de până la 1.784 lei. Beneficiarii pot solicita aceste tichete fie online, prin aplicația EPIDS, fie fizic, la oficiile poștale sau primării, unde se asigură înregistrarea și transmiterea electronică a datelor în termen de maximum trei zile lucrătoare.
Guvernul estimează un impact financiar de aproximativ 1 miliard de lei pentru implementarea acestei măsuri de sprijin.