
Organizația Mondială pentru Sănătate Animală a anunțat un focar de gripă aviară H5N1 la păsări de curte din localitatea Mihail Kogălniceanu, în estul României. Potrivit autorităților, virusul a fost detectat la 47 de păsări, dintre care patru au murit din cauza infecției, conform unui raport întocmit de instituțiile românești.
Europa se confruntă cu o creștere sezonieră a gripei aviare, care poate fi fatală pentru păsările domestice, avertizează Reuters. Boala afectează în special păsările, dar poate infecta și alte specii de mamifere. Transmiterea la om este posibilă în cazul unui contact direct cu lichidele biologice sau praful materiilor fecale ale păsărilor bolnave.
Simptomele gripei aviare la oameni includ febră mare, tuse, dureri de gât, dureri musculare, conjunctivită, și, în cazuri severe, pneumonie și insuficiență respiratorie acută.