Ion Țiriac și-a adăugat un Hyundai Ioniq 5 în colecție cu autografele olimpicilor:. Ce mesaj le-a transmis acestora…

Ion Țiriac

Fundația Țiriac a organizat o ceremonie deosebită pentru olimpicii români care au triumfat la Paris, vineri, la Țiriac Collection din Otopeni, într-un eveniment marcat de prezența marilor sportivi ai României.

Ion Țiriac, fostul președinte al Comitetului Olimpic Român și al Federației Române de Tenis, a păstrat un Hyundai Ioniq 5 în colecția sa de mașini de lux. Întrucât evenimentul de vineri a reunit medaliații de la Jocurile Olimpice de la Paris, Țiriac a avut o idee inedită: să colecteze autografele sportivilor pe această mașină.

Țiriac a păstrat un Hyundai Ioniq 5, același model primit de sportivi, și i-a rugat pe aceștia să semneze mașina, menționând că va rămâne expusă în muzeul său, vizitat de circa o mie de persoane pe săptămână. “Copiii trebuie să vadă ce a însemnat România la Paris 2024”, a adăugat el.

Cei de la Țiriac Collection au anunțat pe Facebook că mașina semnată de olimpici va rămâne expusă permanent în galerie, invitând publicul să admire această piesă unică.

Printre cei premiați s-a numărat și gimnasta Sabrina Maneca-Voinea, clasată pe locul 4 în finala de la sol la Jocurile Olimpice de la Paris.

Sportivii au primit autoturisme Hyundai Ioniq 5, personalizate cu numere de înmatriculare și inscripții cu numele și performanțele lor. Cei care au câștigat două medalii au fost recompensați cu două mașini.

La eveniment au fost prezenți, printre alții, Elisabeta Lipă, președinta Agenției Naționale pentru Sport, Mihai Covaliu, președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român, Simona Halep, Sorana Cîrstea și Ilie Năstase.

Romania-FM-Logo
Explorați cele mai recente și pertinente informații din România pe România FM, sursa dumneavoastră de încredere!
© 2024 România FM. Toate drepturile rezervate!
Powered by VA Labs