
Pensionarii din România au fost puternic afectați la începutul lui 2025, după ce „Ordonanța trenuleț” publicată în Monitorul Oficial în ultimele ore ale anului trecut a blocat creșterile de salarii, pensii și alocații. Justificarea oferită a fost că majorările promise ar fi reprezentat o presiune prea mare asupra bugetului de stat.
Astfel, pensionarii nu au mai beneficiat de majorarea de 12% pe care Ministerul Muncii o anunțase pentru anul 2024. Reamintim că indexarea pensiilor în România se realizează pe baza ratei inflației, la care se adaugă 50% din creșterea salariului mediu brut.
Confederația Națională Sindicală „Cartel Alfa” și partidul AUR au solicitat Avocatului Poporului să atace ordonanța la Curtea Constituțională, motivând că actul normativ este neconstituțional. Avocatul Poporului, Renate Weber, a confirmat primirea mai multor petiții referitoare la această problemă.
De altfel, „Cartel Alfa” a tras un semnal de alarmă încă din decembrie, avertizând asupra efectelor negative ale politicilor de austeritate și ale măsurilor bazate pe înghețarea veniturilor. Sindicaliștii au propus un plan bazat pe soluții echilibrate, care să sprijine economia fără a sacrifica nevoile cetățenilor:
Potrivit unui calcul publicat de Newsweek, un pensionar cu pensia minimă de 1.281 de lei a pierdut 153 de lei din cauza anulării indexării.
Iată situația pentru diferite categorii de venituri:
Astfel, un pensionar cu o pensie de 4.500 de lei a pierdut 540 de lei lunar din cauza măsurii de înghețare a veniturilor.