
Ministerul Mediului a lansat în dezbatere publică un proiect de ordonanță de urgență care prevede actualizarea prețului mediu pentru un metru cub de lemn. Conform documentului, noua valoare de referință propusă este de 272 de lei, nivel care indică o creștere substanțială față de tarifele anterioare.
Potrivit noilor reglementări, prețul va urca de la 164 de lei/mc la 272 de lei/mc, ceea ce reprezintă o majorare procentuală de 65,85%. Actualul tarif rămâne valabil până la sfârșitul anului, urmând ca noile valori să fie aplicate începând cu data de 1 ianuarie.
Această ajustare este considerată necesară de către inițiatori pentru a asigura o bază corectă de calcul pentru diverse taxe, despăgubiri, precum și pentru stabilirea cuantumului prejudiciilor în cazul infracțiunilor silvice, notează B1TV.
Metodologia de calcul, explicată în nota de fundamentare, se bazează pe o medie aritmetică a datelor furnizate de Institutul Național de Statistică pentru ultimii trei ani. Deși în 2024 prețul a scăzut spre 227 de lei, valorile mult mai mari din 2022 și 2023 au ridicat media finală la 272 de lei/mc. Această modificare va determina o creștere proporțională a tuturor obligațiilor fiscale care depind de acest indicator.
Măsura va avea un impact financiar direct asupra bugetului de stat. Estimările Ministerului Mediului arată că veniturile din redevențele achitate de Romsilva se vor majora cu peste 880.000 de lei anual.
De asemenea, entitățile care solicită scoaterea terenurilor din fondul forestier sau ocuparea lor temporară vor avea de achitat taxe recalculate la noul nivel. Stabilirea acestui preț este crucială și pentru aplicarea noului Cod silvic, servind ca etalon pentru încadrarea faptelor penale. Autoritățile avertizează că lipsa acestui preț de referință ar putea crea un blocaj legislativ în ceea ce privește sancționarea infracțiunilor silvice.
Noul indicator va fi utilizat și pentru evaluarea daunelor aduse pădurilor sau pentru calcularea compensațiilor cuvenite proprietarilor de păduri cu rol de protecție. Totodată, prețul actualizat va influența valoarea terenurilor în tranzacțiile derulate de stat.