BREAKING
NEWS

Maximus Prigoană rupe tăcerea și vine la înmormântarea bunicii, deși nu are nicio legătură cu mama lui! Ce a declarat Adriana Bahmuțeanu în exclusivitate!

Maximus Prigoană, fiul Adrianei Bahmuțeanu și al regretatului Silviu Prigoană, a fost prezent la înmormântarea bunicii sale, Petruța Toma. Deși el și fratele său, Eduard, nu mai păstrează legături cu mama lor, Maximus a venit să-și ia rămas-bun de la femeia care l-a crescut o perioadă, petrecând însă puțin timp la ceremonie.

Adriana Bahmuțeanu a trecut prin momente dificile după decesul mamei sale. În exclusivitate pentru revista VIVA!, vedeta a mărturisit că este tristă că Petruța Toma nu a apucat să-și vadă nepoții înainte de a se stinge din viață, deși obținuse în instanță dreptul să se întâlnească cu ei la finalul lunii iulie.

„Mama mea s-a stins din viață cu dorul de copii, cu dorul de nepoții pe care i-a crescut. Este trist că mama a murit fără să mai apuce să îi vadă pe copiii mei. Mama mea a fost o femeie extraordinară și mai ales o bunică extraordinară. Și-a sacrificat viața pentru noi, pentru fetele ei și pentru nepoți”, a declarat Adriana Bahmuțeanu.

Vedeta a vorbit și despre supărarea resimțită față de frații mai mari ai regretatului Silviu Prigoană, Silvius și Honorius, menționându-l în mod special pe Honorius drept „autor moral” al tragediei. Ea susține că acesta este responsabil pentru moartea mamei sale, afirmând că Petruța Toma a murit din cauza supărării provocate de faptul că nepoții i-au fost îndepărtați.

„Sunt în stare de șoc, îmi tremură mâinile, încă nu-mi vine să cred. Mă pregăteam să mă duc la ea. Mă sunase sora mea că o să vină cineva să-i facă o perfuzie că nu e bine. Și ce să vă spun? Sunt șocată și oricât a fost ea de tare, uite că nu a rezistat. Autorul moral este Honorius Prigoană. Și Honorius Prigoană va plăti pentru lucrul ăsta. Mama mea a murit de supărare. Au băgat-o în pământ acești frați Prigoană, pentru că au îndepărtat nepoții de ea.

Mama mea a murit de supărare. Cu o zi înainte de proces a făcut un AVC, da, și de acolo i s-a tras. A murit liniștită, în patul ei, ce să vă spun. Dar cu sufletul zdrobit. Cum suntem și noi, da, și eu sunt afectată și umblu pe la doctori. Nu sunt bine și toată familia e afectată”, a mai spus Adriana Bahmuțeanu, într-un interviu pentru Spynews TV.

În ceea ce privește absența de la înmormântarea Petruței Toma, George Restivan, logodnicul Adrianei Bahmuțeanu, a explicat motivul pentru care nu a putut participa. El a precizat că evenimentele s-au petrecut prea rapid și că nu a avut posibilitatea să ajungă la ceremonie.

„Rămâne în picioare planul, asta nu se schimbă. Am vorbit și înainte de toate astea, vreau să țin o secundă de reculegere pentru mama Petruța. Știu că ești alături de noi, știu că te bucuri și pentru mine și Adriana. Vei avea locul tău la nuntă, când o vom face.

Avem biletele cumpărate, vin cu mama și cu băiatul, luni ajungem, s-a întâmplat prea din scurt, nu aveam cum să ajungem (n.r.: la înmormântare)”, a spus el, la emisiunea „Un Show Păcătos”.

URMĂREȘTE-NE PE
GOOGLE NEWS
Etichete: