
Ciclonul Ashley continuă să creeze probleme majore și la începutul acestei săptămâni, provocând ploi abundente și situații de urgență pe timpul nopții. Galațiul rămâne unul dintre cele mai afectate județe, sub cod roșu de inundații și ploi torențiale. Iată care sunt celelalte zone vizate în zilele următoare!
Până la miezul nopții de ieri, peste 5.000 de persoane au fost evacuate preventiv din patru județe din România pentru a preveni tragedii similare celor din 14 septembrie, când șapte oameni și-au pierdut viața în județul Galați.
Conform datelor oferite de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU), peste 5.400 de persoane din 28 de localități aflate în patru județe au fost evacuate duminică până la miezul nopții.
Mai exact, 5.438 de persoane au fost evacuate din următoarele localități:
Pe data de 29 septembrie, în intervalul 07:00 – 24:00, echipajele de intervenție au acționat în 90 de localități din 27 de județe și în București pentru a gestiona efectele cauzate de vremea severă. În acest interval, precipitațiile au cauzat numeroase probleme, pompierii intervenind pentru evacuarea apei din case, curți și subsoluri, precum și pentru degajarea copacilor și stâlpilor prăbușiți.
Circulația a fost temporar perturbată pe anumite drumuri naționale și feroviare din cauza apei acumulate și a copacilor căzuți pe carosabil.
IGSU a transmis un mesaj prin care recomandă cetățenilor să rămână vigilenți și să adopte un comportament preventiv în fața fenomenelor meteo extreme, pentru a preveni situațiile de risc.
Din cauza ciclonului, Centrul Infotrafic a anunțat închiderea porturilor Constanța Nord, Constanța Sud și Mangalia, suspendând toate manevrele maritime și fluviale.
Cursurile școlare au fost suspendate în 25 de localități din județul Galați, printre care se numără Băneasa, Berești și Pechea, din cauza efectelor ciclonului Ashley.
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor a emis coduri portocalii de inundații pentru mai multe bazine hidrografice din județele Vâlcea, Gorj, Argeș, Dolj și Galați, unde există riscul creșterii debitelor râurilor din cauza ploilor intense.