Recoltarea strugurilor în podgoria Jidvei a început cu soiul Fetească Regală, în condițiile în care aproape 400 de muncitori străini asigură culesul manual, iar pentru soiul Muscat Ottonel se utilizează tehnologie modernă, prin combine specializate.
„Ne aflăm într-o plantație tânără de anul patru de Chardonnay, pe o parcelă de aproximativ 30 de hectare. Strugurii sunt dulci, grozavi, au acum în jur de 200 de grame de zahăr. Vom intra să recoltăm”, explică inginerul Marin Cucură.
Culesul a început însă cu soiul Fetească Regală, acolo unde aproximativ 400 de muncitori străini adună cu grijă recolta. Munca acestora este apreciată și remunerată corespunzător.
„Sunt aici să culeg strugurii, fac asta de doi ani. E frumos, foarte frumos. Este o muncă foarte ușoară”, spune Lama Yuvraj, unul dintre muncitorii străini.
Reporter: „Ce faci cu banii? Îi trimiți familiei?”
Lama Yuvraj: „Da, familiei mele pentru a o susține.”
„Îmi place foarte mult. Nu e dificil, e chiar ușor să culeg strugurii, să îi pun în găleți și apoi în tractor. Nu e greu, e ceva normal”, mărturisește și Niroj Shiwakoti, alt muncitor străin implicat în culesul strugurilor.
Pe altă parcelă din podgorie, recoltatul soiului Muscat Ottonel se va face anul acesta cu ajutorul tehnologiei. Combinele speciale pentru recoltare pot culege tone întregi de struguri pe zi, iar calitatea fructelor este foarte bună.
„Ne bucurăm de faptul că aciditatea în strugure este o aciditate foarte bună, ceea ce ne avantajează la realizarea unor vinuri fructoase, vinuri cu foarte multă prospețime”, afirmă enologul Ioan Buia.
Anul 2024 aduce condiții favorabile pentru vița-de-vie în această zonă: ploile din timpul verii au contribuit la creșterea sănătoasă și uniformă a strugurilor pentru toate soiurile cultivate în podgorie.