BREAKING
NEWS

OFICIAL: Se dau 710 lei de la stat! Cine sunt românii care primesc banii din octombrie

Valoarea tichetelor de creșă a fost majorată de la 670 la 710 lei, începând cu luna octombrie, printr-un ordin comun al Ministerului Finanțelor și Ministerului Muncii. Creșterea de 40 de lei a fost decisă pe fondul evoluției inflației și a creșterii generale a prețurilor la produse și servicii.

Aceste tichete, emise exclusiv în format electronic, sunt destinate angajaților care au copii înscriși la creșă și pot fi folosite doar pentru plata taxelor aferente acestor unități. Beneficiarii trebuie să aibă un contract de muncă activ și să nu se afle în concediu pentru creșterea copilului.

Majorarea a fost oficializată prin publicarea ordinului în Monitorul Oficial, iar noua valoare de 710 lei se va aplica până în luna martie a anului viitor.

Separat de această măsură, Guvernul a aprobat, printr-o ordonanță de urgență, acordarea unor tichete sociale pentru persoanele defavorizate. Este vorba despre un sprijin în valoare totală de 250 de lei, care va fi acordat în două tranșe egale, de câte 125 de lei, până la finalul anului, pentru cumpărarea de produse alimentare sau mese calde.

Beneficiarii acestei măsuri sunt pensionarii de peste 65 de ani cu indemnizație socială, persoanele cu handicap grav, accentuat sau mediu care au venituri de până la 2.000 de lei lunar, precum și familiile sau persoanele singure care primesc venitul minim de incluziune.

Bugetul total estimat pentru acordarea acestor tichete sociale este de 372 de milioane de lei.

Etichete:
Romania FM h50
Explorați cele mai recente și pertinente informații din România pe România FM, sursa dumneavoastră de încredere!
© 2024-2026 România FM. Toate drepturile rezervate!