
Camera Deputaților a adoptat miercuri o lege care înăsprește sancțiunile pentru promovarea ideologiilor fasciste, legionare, rasiste și xenofobe, prin creșterea pedepselor pentru constituirea, sprijinirea sau aderarea la astfel de organizații. Proiectul, inițiat de deputatul Silviu Vexler, a trecut cu 199 de voturi pentru, 99 împotrivă și două abțineri și urmează să fie trimis spre promulgare președintelui Nicușor Dan. Decizia a generat reacții vehemente și proteste din partea AUR, Partidului Oamenilor Tineri (POT) și partidului S.O.S. România.
Legea aduce modificări semnificative Ordonanței de Urgență 31/2002, precum și altor acte normative, inclusiv Legii 107/2006 și Legii 157/2018. Pentru prima dată, organizațiile legionare sunt nominalizate explicit printre cele interzise de lege, alături de cele fasciste, rasiste și xenofobe.
Potrivit textului legislativ, „Inițierea sau constituirea unei organizații cu caracter fascist, rasist ori xenofob, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi”.
Legea incriminează și distribuirea materialelor de propagandă fascistă, legionară, rasistă sau xenofobă, indiferent de forma în care acestea sunt puse la dispoziția publicului. În acest sens, documentul prevede: „Distribuirea sau punerea la dispoziția publicului, în orice mod, de materiale fasciste, legionare, rasiste și xenofobe constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la un an la 5 ani și interzicerea unor drepturi”, conform informațiilor transmise de Mediafax.
O noutate importantă este majorarea pedepsei cu jumătate dacă fapta este comisă prin intermediul unui sistem informatic, măsură care reflectă evoluția mediului digital, ce anterior nu era reglementată pentru materialele legionare.
Legea sancționează și promovarea publică a cultului personalităților din conducerea organizațiilor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe. Textul prevede: „Fapta persoanei de a promova, în public, cultul persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid, contra umanității și de război, al persoanelor care au făcut parte din conducerea organizațiilor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, precum și fapta de a promova, în public, idei, concepții sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă și interzicerea unor drepturi”.
De asemenea, legea înăsprește sancțiunile pentru negarea, contestarea, aprobarea, justificarea sau minimalizarea evidentă a Holocaustului pe teritoriul României, care acum se pedepsește cu închisoare între 6 luni și 3 ani și interzicerea unor drepturi, înlocuind posibilitatea aplicării unei simple amenzi.
Deputatul Silviu Vexler, inițiatorul proiectului, a explicat că scopul modificărilor este de a crea „o viziune coerentă, integratoare, armonioasă și coerentă textelor de incriminare a infracțiunilor motivate de ură, inclusiv ca reacție la amploarea situațiilor de incitare la ură și la violență din mediul online”.
Vexler a respins acuzațiile potrivit cărora legea ar cenzura cultura sau libertatea de exprimare: „Legea este foarte clară și are articole distincte în care se menționează că de la aceste măsuri sunt exceptate toate contextele legitime”.
Votul din Parlament a fost marcat de tensiuni și critici dure din partea unor deputați ai AUR, POT și S.O.S. România. Deputatul AUR Mugur Mihăescu a folosit termenul „bolșevici” pentru colegii săi de la USR în timpul dezbaterilor parlamentare.
Mihail Neamțu, deputat AUR și președinte al Comisiei de Cultură, a declarat: „Primești 10 ani de închisoare pentru o opinie. Dacă îți place de Eminescu, ce faci? Ce faci?”
Deputatul AUR Dan Tanasă a calificat legea drept „ridicolă”, subliniind că Codul Penal conține deja prevederi pentru pedepsirea incitării la ură, iar în expunerea de motive nu există justificări clare pentru acest proiect: „Nu ni se dau exemple, nu ni se dau dosare, nu ni se dau motive temeinice pentru a susține un astfel de proiect”.
Și Anamaria Gavrilă, președinta Partidului Oamenilor Tineri, a criticat legea, afirmând că aceasta „desparte o societate” și că autoritățile încearcă „să închidă gura oamenilor”: „Cum poți tu, societate, să spui că un om trebuie să meargă la închisoare pentru că s-a exprimat? Să vă fie rușine. Legile trebuie făcute pentru oameni, nu pentru satisfăcuți sau nesatisfăcuți social”.
Europarlamentara Diana Șoșoacă, lidera partidului S.O.S. România, a intervenit în Comisia Juridică a Camerei Deputaților, criticând proiectul și transmitând în direct, pe Facebook, dezbaterile parlamentare.