
Pensionarii din România care au primit eronat sume în plus la pensie nu mai sunt obligați să restituie integral aceste sume, conform unui nou Ordin publicat recent. Măsura vizează sprijinirea seniorilor cu venituri mici și stabilește normele metodologice pentru recuperarea debitelor provenite din erori de calcul ale pensiilor.
<pÎn urma unor erori de calcul, unii pensionari au încasat pensii mai mari decât cele cuvenite în mod legal. Ministerul Muncii a adoptat un nou Ordin care prevede că aceștia nu mai trebuie să returneze toate sumele în plus primite, ci doar o parte, în funcție de criterii stabilite prin actul normativ. Astfel, autoritățile urmăresc să protejeze persoanele vârstnice cu venituri reduse.
Conform noilor reglementări, „normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 125/2014 privind scutirea de la plata a unor debite provenite din pensii și pentru stabilirea unor măsuri de protecție socială” prevăd că „debitele prevăzute la art. 4, care fac obiectul legii, se scutesc de la plată în baza deciziei emise de casa de pensii competentă, întocmită potrivit modelului aprobat prin ordin al preşedintelui Casei Naţionale de Pensii Publice”. Deciziile se emit în trei exemplare, unul dintre acestea fiind comunicat pensionarului, iar debitele se scad din evidența contabilă, conform informațiilor oferite de newsweek.ro.
Simona Bucura-Oprescu, reprezentant al Ministerului Muncii, a subliniat că, pe lângă asigurarea transparenței în aplicarea legislației, s-a urmărit și un sprijin concret pentru pensionarii vulnerabili care nu ar fi putut să returneze sumele necuvenite.
„Am dorit să asigurăm transparență și coerență în aplicarea legislației, dar și să introducem elemente de sprijin suplimentar pentru cei mai vulnerabili dintre pensionari”, a declarat Bucura-Oprescu.
De asemenea, persoanele afectate vor primi toate informațiile necesare de la casele teritoriale de pensii.
Cu toate acestea, există situații în care pensionarii vor fi obligați să restituie integral sumele încasate necuvenit. Printre acestea se numără: