BREAKING
NEWS

RĂSTURNARE DE SITUAȚIE în cazul Sarei! Fetița moartă la dentist după anestezie ar fi avut o AFECȚIUNE CRONICĂ ascunsă!

Noi detalii ies la iveală în ancheta privind decesul fetiței de doi ani, care a murit într-o clinică de stomatologie din București. Medicii de la Institutul Național de Medicină Legală (INML) au descoperit, în urma analizelor de laborator, că micuța ar fi suferit de o afecțiune inflamatorie cronică la nivelul mai multor organe interne.

Specialiștii legiști au identificat probleme medicale preexistente care ar fi afectat splina, pancreasul, ficatul și intestinul copilei, notează publicația Gândul. Această descoperire ar putea influența cursul anchetei, urmând să se stabilească dacă substanțele anestezice administrate și doza folosită au interacționat fatal cu starea de sănătate a fetiței.

Surse medicale din cadrul INML au precizat că, deși nu au fost identificate virusuri, secvențierea organelor a indicat o suferință cronică.

„Până la acest moment, din analizele de laborator efectuate NU a reieșit existența unor virusuri, însă din analiza secvențierii unor organe, a reieșit că fetița suferea de o afectare inflamatorie cronică a mai multor organe din abdomen, cum ar fi ficat, pancreas, splină și intestin”, au declarat sursele citate.

Pentru o concluzie clară, medicii așteaptă rezultatele examenelor histopatologice, care durează aproximativ două săptămâni și care vor fi coroborate cu datele actuale.

Tragedia a avut loc joi, 13 noiembrie, când Sara, în vârstă de doi ani, a fost supusă unei anestezii generale pentru un tratament de canal la o clinică privată din Capitală. Imediat după sedare, copila a intrat în stop cardio-respirator, iar manevrele de resuscitare nu au avut rezultat.

Părinții fetiței, audiați joi, 20 noiembrie, la Serviciul Vătămări și Ucideri din Culpă din cadrul Poliției Capitalei, cer ca responsabilii să fie trași la răspundere. Tatăl copilei a făcut un apel către autorități să verifice imaginile de pe camerele de supraveghere din cabinet.

„Rog organele competente şi instituţiile statului să îşi facă datoria cât mai transparent şi să verifice foarte bine camerele, că acolo se vede tot şi de acolo se pot lua cele mai mari probe şi cele mai multe, pentru că s-a dus viaţa unui copil de doi ani, care era sănătos”, a declarat tatăl fetiței, potrivit Antena 3.

URMĂREȘTE-NE PE
GOOGLE NEWS
Etichete: