
Guvernul României a adoptat mecanismul de actualizare a salariului minim brut garantat în plată, cunoscut drept „salariul minim european“, a anunțat Marcel Ciolacu înaintea ședinței de Guvern.
În 2025, România a urcat în clasamentul statelor europene cu cele mai mari salarii minime, depășind Portugalia, Cehia, Croația, Grecia, Cipru, Slovacia și Ungaria.
Conform hotărârii de guvern, salariul minim brut va fi stabilit și actualizat în funcție de „evoluția ratei inflației și a productivității muncii prognozate, potrivit unei formule de calcul“, se precizează în nota de fundamentare a proiectului.
„Adoptăm mecanismul european de actualizare a salariului minim, asumat prin PNRR. Astfel, creșterea salariului minim devine predictibilă, fiind stabilită împreună cu partenerii sociali anul trecut“, a declarat premierul în debutul ședinței de guvern.
De la 1 ianuarie 2025, salariul minim brut garantat pe țară va fi de 4.050 lei, marcând o creștere de 9,46% față de decembrie 2024. În schimb, salariul minim în construcții rămâne neschimbat, la 4.582 lei brut pentru un program de 165 de ore lunar.