
O propunere legislativă aflată în dezbatere vizează introducerea unei taxe universale pe toate plățile și tranzacțiile financiare din România. Guvernanții susțin că măsura ar putea deveni o sursă importantă de venituri la bugetul de stat, însă inițiativa a stârnit deja controverse în spațiul public.
Propunerea prevede aplicarea unei taxe pentru orice mișcare de bani din economie, incluzând retragerile de numerar de la bancomat, plățile cu cardul, transferurile bancare sau plățile mobile, scrie romaniatv.net. Colectarea s-ar face automat, prin intermediul băncilor și al procesatorilor de plăți. Spre exemplu, la o taxă de 0,2%, o tranzacție de 2.000 de lei, cum ar fi o retragere de numerar, ar fi impozitată cu 4 lei.
Deocamdată, proiectul se află în stadiul de dezbatere, dar a generat deja un val de nemulțumiri în rândul cetățenilor, pe fondul valului de scumpiri.
În paralel, autoritățile lucrează la o altă reformă fiscală majoră, care vizează impozitarea proprietăților. Potrivit capital.ro, noul sistem, care ar putea fi implementat în 2026, va schimba modul de calcul al taxelor locale, trecând de la grilele actuale la un sistem bazat pe valoarea reală de piață a imobilelor.
Vicepremierul Tanczos Barna a explicat principiul care stă la baza noii impozitări a proprietăților. „Administrația locală trebuie să primească un instrument prin care impozitarea să fie echitabilă. Adică o valoare cât de mult se poate apropiată de valoarea pieței. Și atunci impozitul să se calculeze în funcție de acest lucru. Catalogarea se face deja într-un sistem cu plusuri și cu minusuri, cu bune și cu rele, la notari. Acolo, deja există o încadrare […] în funcție de care se plătesc taxele notariale. Dar nu este un sistem perfect pentru impozitare. Am început să lucrăm la acest nou sistem pornind de la evaluările de la notari și putem să-l perfecționăm”, a declarat oficialul.