
Un fost ofițer al Forțelor Aeriene Indiene, în vârstă de 74 de ani, și-a înscenat propria moarte și înmormântare pentru a afla cine va veni să-i aducă un ultim omagiu. Evenimentul, care a respectat toate ritualurile tradiționale, a avut loc în satul său natal din statul Bihar și s-a încheiat cu o dezvăluire șocantă, chiar înainte de momentul incinerării, relatează publicația Times of India.
Protagonistul este Mohan Lal, un bărbat din satul Konchi, districtul Gaya. Acesta a pus la cale un plan detaliat pentru a-și simula decesul, din dorința de a vedea cine îi va fi alături la ceremonia funerară.
Bărbatul s-a așezat într-un sicriu decorat și a fost transportat într-un alai funerar tradițional către crematoriu. La ceremonie au participat numeroși localnici din satul său și din localitățile învecinate, convinși că iau parte la o înmormântare reală.
În momentul culminant, când cortegiul se pregătea pentru incinerarea trupului, Mohan Lal s-a ridicat și le-a dezvăluit tuturor că este în viață și că totul a fost o înscenare. Potrivit obiceiului local, în locul său a fost arsă o targă de lemn, iar cenușa a fost ulterior aruncată în râu.
Pentru a calma spiritele și a obține iertarea celor prezenți, pe care i-a șocat cu farsa sa, bărbatul a organizat un festin pentru toți participanții. Reacțiile au fost împărțite: în timp ce unii au trecut peste incident, alții s-au declarat revoltați de gestul său.
Povestea a devenit rapid virală în mediul online, unde majoritatea utilizatorilor au criticat acțiunea bărbatului, considerând-o nepotrivită.