
Un bebeluș în vârstă de doar trei săptămâni a murit, iar alte persoane, printre care și copii, au fost rănite într-un grav accident rutier produs în județul Maramureș, după ce căruța în care se afla o familie a fost lovită de un autoturism. Întregul impact, care a avut loc pe DJ 171, în zona localității Suciu de Jos, a fost surprins de camera de bord a mașinii implicate.
Potrivit primelor informații, tragedia s-a produs în momentul în care căruța, în care se aflau părinții și cei patru copii ai lor, a intrat pe contrasens în încercarea de a depăși un alt atelaj, încălcând linia continuă. Atunci a fost izbită violent de un autoturism care, conform imaginilor, circula cu o viteză de peste 100 km/h.
Polițiștii sosiți la fața locului au stabilit că șoferul mașinii nu consumase băuturi alcoolice. În schimb, conducătorul atelajului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat. Anchetatorii au mai constatat că atelajul hipo nu era semnalizat corespunzător.