BREAKING
NEWS

ȘOC ÎN 2026: Se TAIE 6 ZILE LIBERE, iar elevii merg la școală chiar de Ziua Copilului!

Parlamentul discută reducerea zilelor libere legale de la 17 la 12 începând cu 2026, ceea ce înseamnă că elevii vor merge la ore și de Ziua Copilului.

Un proiect de lege aflat în dezbatere în Parlament propune eliminarea a șase dintre zilele libere legale din calendarul românesc, începând cu anul 2026. Astfel, angajații și elevii nu vor mai beneficia de aceste zile libere, printre care se află și 1 iunie – Ziua Copilului. În schimb, inițiativa prevede introducerea unei singure zile libere noi, care să aibă un caracter simbolic și educațional.

Potrivit proiectului, următoarele sărbători legale ar urma să fie eliminate: 6 ianuarie – Boboteaza, 7 ianuarie – Sfântul Ioan Botezătorul, 24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române, Vinerea Mare (ultima vineri înainte de Paște), 1 iunie – Ziua Copilului și 30 noiembrie – Sfântul Andrei.

Acestea sunt zile în care în prezent angajații au liber plătit, iar elevii nu merg la școală. Inițiatorii proiectului susțin că numărul actual al zilelor libere afectează productivitatea economică, în special în sectoare cheie ale economiei. Scopul declarat este creșterea eficienței și reducerea perioadelor de inactivitate în companîi și instituții publice.

În schimb, proiectul propune introducerea unei noi zile libere: 4 februarie – Ziua Mondială de Luptă Împotriva Cancerului. Această zi va avea un rol simbolic și educațional, menită să sporească conștientizarea publică privind prevenirea și tratarea cancerului. Potrivit documentelor oficiale, ziua liberă ar încuraja participarea la campanii de informare și activități de screening.

Etichete:
Romania FM h50
Explorați cele mai recente și pertinente informații din România pe România FM, sursa dumneavoastră de încredere!
© 2024-2026 România FM. Toate drepturile rezervate!