BREAKING
NEWS

ȘOC în Arad! Coroanele de flori INTERZISE în cimitire – amenzi URIAȘE pentru cei care încă le folosesc!

Primăria Arad propune interzicerea coroanelor de flori, atât naturale, cât și din plastic, în cimitirele municipiului, pentru a reduce impactul deșeurilor asupra mediului. Cei care nu respectă această măsură vor putea fi amendați cu sume între 500 și 1.000 de lei.

Inițiativa, anunțată marți de reprezentanții Primăriei Arad, a fost lansată în primăvară, iar în iulie a avut loc o dezbatere publică pe această temă. Proiectul de hotărâre, finalizat recent, urmează să fie supus votului consilierilor locali în luna aceasta.

„A fost elaborat un proiect de hotărâre care prevede interdicția de introducere în interiorul cimitirelor publice a florilor și/sau coroanelor funerare confecționate din plastic sau metale greu degradabile, dăunătoare mediului, precum și a celor naturale, cu excepția jerbelor naturale de dimensiuni mici care să nu aibă în componență materiale din plastic sau metale greu degradabile. Cei care nu vor respecta aceste reglementări riscă amenzi cuprinse între 500 și 1.000 de lei. Proiectul a fost supus procedurii de transparență decizională și urmează să fie introdus pe ordinea de zi a uneia dintre ședințele Consiliului Local Municipal de luna aceasta”, a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei Arad, Ralu Cotrău, pentru AGERPRES.

Măsura se bazează și pe experiența comunei Ghioroc, unde în urmă cu cinci ani majoritatea locuitorilor au renunțat la utilizarea coroanelor, ceea ce a dus la o reducere cu 75% a cantității de deșeuri ridicate din cimitire.

Interdicția se va aplica în cimitirele aflate în administrarea Gospodăririi Comunale Arad: Cimitirul „Eternitatea”, Cimitirul „Pomenirea”, precum și cimitirele din cartierele Gai și Mureșel.

URMĂREȘTE-NE PE
GOOGLE NEWS
Etichete: