BREAKING
NEWS

ȘOC pentru părinți: Statul nu-ți dă zi liberă la prima zi de școală — iată cum poți obține una!

Aproativ 2,5 milioane de copii încep luni şcoala, iar până la 5 milioane de părinţi trebuie să-şi găsească timp pentru a-i însoţi la unul dintre cele mai importante momente din viaţa copiilor.

Practicile s-au schimbat în ultimii ani: din ce în ce mai rar ambii părinţi pot fi prezenţi în prima zi de şcoală, din cauza programului de lucru sau a tipului de job pe care îl are unul dintre părinţi.

Prezenţa părintelui în prima zi de şcoală sau de grădiniţă este esenţială pentru echilibrul emoţional al copilului, deoarece momentul se poate întipări în memorie pentru toată viaţa.

Nu contează dacă este prima zi de şcoală din viaţa copilului sau doar una dintre cele 13 prime zile de început de an şcolar: toate au o importanţă în susţinerea emoţională a micuţilor.

Întrebarea care se pune pentru mulţi părinţi este dacă există o lege care să le garanteze o zi liberă pentru a-şi însoţi copilul la şcoală. Răspunsul scurt este: nu.

Codul Muncii din România nu prevede în mod expres o zi liberă pentru părinţii ai căror copii încep şcoala. Totuşi, există soluţii la nivel de angajator sau prin negociere individuală.

Părintele poate negocia cu angajatorul ore flexibile sau alte aranjamente de lucru; dacă acest lucru nu este posibil, opţiunea rămâne concediul de odihnă.

Potrivit portalcodulmuncii.ro, angajatorul şi salariaţii pot conveni acordarea unei zile libere în prima zi de şcoală şi pot reglementa acest lucru în contractul colectiv de muncă.

Părinţii trebuie să se informeze despre regulamentele interne ale angajatorului, deoarece practicile şi regulile pot diferi de la o companie la alta.

De altfel, în Parlament a existat, în urmă cu câţiva ani, o iniţiativă legislativă care urmărea acordarea unei zile libere pentru părinţii cu copii aflaţi la vârsta şcolară, dar proiectul nu a trecut.

Etichete:
Romania FM h50
Explorați cele mai recente și pertinente informații din România pe România FM, sursa dumneavoastră de încredere!
© 2024-2026 România FM. Toate drepturile rezervate!