
Unitățile private de învățământ din România se pregătesc intens pentru începerea noului an școlar prin recrutarea de personal calificat. Sunt căutați educatori, învățători, profesori de limbi străine și asistenți medicali în special pentru grădinițe, școli și centre after-school din marile orașe, iar anul trecut s-au generat peste 7.000 de locuri de muncă în acest sector, cu peste 300.000 de candidați care au aplicat, potrivit platformei eJobs.
De la începutul verii și până în prezent, pe platformele de recrutare au fost publicate aproximativ 3.500 de oferte de muncă în domeniul educației private, la care au aplicat în jur de 60.000 de persoane.
„Într-un context marcat de incertitudini și nemulțumiri în sistemul public de învățământ, sectorul privat începe să devină o alternativă tot mai clară. Totuși, numărul ofertelor disponibile în acest domeniu este mult mai redus decât în alte sectoare, precum retail, call center sau industria alimentară. Mai mult, joburile oferite în învățământul privat se adresează în principal candidaților din orașele mari și medii. În mediul rural sau în orașele mici, acest tip de unități educaționale private este fie timid dezvoltat, fie inexistent”, explică Bogdan Badea, CEO eJobs.
Un educator angajat într-o grădiniță privată din București poate câștiga lunar între 4.000 și 5.000 de lei, iar un asistent-educator are un salariu cuprins între 3.500 și 4.000 de lei.
Asistenții medicali care deservesc grădinițele private primesc în medie un salariu net lunar de aproximativ 4.000 de lei, iar psihologii care activează în acest sector pot avea de asemenea un salariu în jur de 4.000 de lei.
Directorii de grădiniță privată câștigă în jur de 10.000 de lei pe lună, iar conducătorii de școli sau licee private pot ajunge la salarii care ating sau chiar depășesc 15.000 de lei.
Salariile variază în funcție de experiența și certificările profesionale ale candidaților, iar în orașele mai mici încă salariile sunt, în medie, cu 25% mai mici decât în Capitală.
În unitățile de învățământ private, salariile diferă în funcție de ciclul de învățământ și de vechimea angajatului. De exemplu, un învățător debutant poate câștiga aproximativ 4.000 de lei lunar, iar cei cu cel puțin 5 ani de experiență pot depăși 5.000 de lei.
Un profesor din ciclul gimnazial angajat în sistemul privat are un salariu cuprins între 5.000 și 8.000 de lei, în funcție de vechime și specializare.
Pentru comparație, în învățământul de stat, salariul de bază al unui învățător este de aproximativ 3.900 de lei net, iar al unui profesor debutant între 3.500 și 4.200 de lei.
Pe măsură ce crește vechimea și gradul didactic, salariile de bază rămân la niveluri superioare. Astfel, un profesor cu peste 25 de ani de experiență și gradul didactic I poate avea un salariu cuprins între 6.800 și 7.500 de lei net.
La aceste salarii se adaugă sporuri precum indemnizația de dirigenție, gradația de merit, sporul de doctorat sau cel pentru predare în zone izolate. Totodată, profesorii beneficiază și de facilități extrasalariale, printre care tichetele de vacanță.