BREAKING
NEWS

ȘOCANT! Patronul firmei de transport, STRIVIT de propriul TIR în timp ce încerca să-l repare!

Un bărbat de 48 de ani, patron al unei firme de transport din Brăila, a murit după ce a fost strivit de un TIR în localitatea Runcu, județul Constanța. Incidentul a avut loc sâmbătă, 25 octombrie, în jurul orei 14:20, în curtea unei firme unde autocamionul încărcat cu floarea-soarelui urma să fie descărcat.

Potrivit poliției, basculanta autocamionului avea o defecțiune tehnică, iar Florin a intrat sub capul tractor pentru a încerca să repare problema. În acel moment, o pernă de aer s-a spart, iar bărbatul a fost prins sub ansamblu.

La fața locului au intervenit echipajele medicale care au început manevrele de resuscitare, iar Florin a fost transportat de urgență cu un elicopter la Spitalul Județean Constanța. Deși inițial a dat semne că își revine, organismul său a cedat la scurt timp după internare.

„Din primele cercetări a reieșit faptul că un bărbat, de 48 de ani, în timp ce s-ar fi aflat cu un ansamblu de vehicule, format din cap tractor și remorcă, în curtea unei societăți comerciale, pentru a descărca floarea-soarelui, din cauza unei defecțiuni tehnice la basculantă, ar fi intrat sub capul tractor pentru reparații, moment în care s-ar fi spart perna de aer, iar bărbatul ar fi fost prins sub ansamblu. Acesta a fost transportat la spital în stare gravă. Cercetările sunt continuate de către polițiști, pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul”, au transmis reprezentanții IPJ Constanța.

Florin era originar din Brăila și deținea o firmă de transport.

 

Etichete:
Romania FM h50
Explorați cele mai recente și pertinente informații din România pe România FM, sursa dumneavoastră de încredere!
© 2024-2026 România FM. Toate drepturile rezervate!