O elevă eminentă din județul Timiș, pe nume Iasmina, a murit la scurt timp după începutul noului an școlar, după o lungă suferință cauzată de o accidentare gravă. Adolescenta de 15 ani, care tocmai absolvise clasa a VIII-a, a decedat în spital în urma unor complicații survenite după ce s-a electrocutat în baie, incident care a dus la internări repetate atât în țară, cât și în străinătate.
Decesul Iasminei a fost anunțat oficial de reprezentanții școlii unde învăța. Aceștia i-au adus un ultim omagiu printr-un mesaj transmis pe Facebook: „Iasmina s-a mutat la Domnul, în ceata drepților și a îngerilor. Drum lin către lumina cea neînserată, suflet blând și drag! Nu te vom uita, ci vei rămâne pururea vie în rugăciunile și inimile noastre! Ne rugăm ca Hristos, Cel ce este Lumină și Viață, să dăruiască odihnă și mângâiere celor rămași nemângâiați! Veșnică să-i fie pomenirea!”
Mesajul a stârnit un val de emoție online, unde zeci de internauți și-au exprimat condoleanțele pentru familia Îndurerată și au transmis gânduri de compasiune pentru tânăra dispărută. Printre mesajele postate se numără și cele care aminteau de blândețea și curajul fetei: „Dumnezeu este cu Iasmina. Este pe mâini bune. Cei la care trebuie să fim atenți sunt cei care rămân cu sufletul gol și îndurerați.” și „Am pierdut un suflet blând, luminos, care a rămas în amintirea noastră prin bunătate și curaj. Dumnezeu s-o odihnească în pace!”
Iasmina a fost găsită decedată în spital și trupul ei urmează să fie repatriat în România. O asociație implicată în cazul său a precizat: „Iasmina azi a fost luată de la morga spitalului și este la funeraria care se va ocupa de repatriere. Firma funerară care se va ocupa de toate actele necesare pentru repatrierea Iasminei abia mâine (n.r. vineri) va putea solicita certificatul de deces. Nu știm sigur dacă mâine îl primim sau luni. (…) Iasmina va fi repatriată în România cu avionul, dar nu credem că va fi posibil mai repede de luni sau marți.”
Tragedia Iasminei vine într-un context dificil, la scurt timp după ce o profesoară de logică din Drobeta Turnu Severin a fost găsită decedată în locuința sa. Ancheta preliminară sugerează că femeia ar fi comis un gest extrem, care a dus la moartea fiului său, căruia urma să-i înceapă clasa pregătitoare, și apoi s-ar fi sinucis. Incidentul s-a petrecut în timpul unor dispute legate de custodia copilului.
Cu toate acestea, declarațiile elevilor profesoarei o descriu ca pe o mamă iubitoare și implicată, ceea ce contrazice ipoteza anchetatorilor.