
Victor Mămăliga, un tânăr român, a încetat din viață în Irlanda, după ce a fost înjunghiat în inimă în timpul unui incident violent petrecut în Dublin. Tragedia a avut loc sâmbătă seara, în cartierul Tyrrelstown.
Evenimentul s-a desfășurat în zona Curragh Hall Crescent, iar localnicii au dat alarma în jurul orei 22:30, semnalând o altercație violentă în care erau implicate mai multe persoane.
Potrivit martorilor, Victor se afla în mijlocul unui grup în momentul în care a fost atacat. Imediat după ce a fost rănit, tânărul a cerut ajutor, fiind urcat într-o mașină de către persoanele prezente la fața locului și transportat de urgență la Spitalul Connolly din Blanchardstown.
Deși a ajuns pe mâna medicilor, rănile suferite în zona inimii au fost extrem de grave. În ciuda eforturilor cadrelor medicale de a-l salva, tânărul a decedat la spital.
Până la sosirea forțelor de ordine la locul incidentului, grupul implicat dispăruse. Ulterior, autoritățile au fost informate că victima fusese deja transportată la unitatea medicală în stare critică.
Poliția irlandeză tratează moartea românului drept crimă. Anchetatorii au demarat cercetări ample, efectuând verificări din ușă în ușă pentru a aduna detalii despre incident și pentru a prinde atacatorul. În cadrul anchetei, un bărbat în vârstă de 20 de ani a fost deja reținut, sub suspiciunea de ascundere a unor informații esențiale despre atac.
„Facem apel către martorii acestui incident să se prezinte la poliție”, au transmis reprezentanții Garda într-un comunicat oficial.
Autopsia urmează să aibă loc duminică și, deși rezultatele nu vor fi făcute publice, acestea vor ajuta la stabilirea cauzei oficiale a decesului. În prezent, motivul din spatele atacului este necunoscut, iar ancheta este în plină desfășurare.