
Un bărbat român în vârstă de 48 de ani și-a pierdut viața în Grecia, după ce a căzut de pe un dig în stațiunea Thermaikos din Salonic. Incidentul a avut loc sâmbătă, 16 august, iar victima a fost scoasă din apă de martori și resuscitată pe plajă, însă a decedat ulterior la spital.
Potrivit CNN Grecia, bărbatul ar fi alunecat și a căzut de pe dig, fiind tras de curenți sub apă. Martorii au intervenit rapid, reușind să-l aducă la mal și să-i acorde primul ajutor.
Echipele de intervenție sosite la fața locului au continuat manevrele de resuscitare și l-au stabilizat temporar. Ulterior, bărbatul a fost transportat cu ambulanța la Spitalul General AHEPA din Salonic, însă medicii nu au mai putut să-i salveze viața.
Autoritatea Portuară din Salonic a demarat o anchetă pentru a stabili circumstanțele exacte ale tragediei. De asemenea, autoritățile elene au dispus efectuarea unei autopsii pentru a clarifica cauza decesului.