
Jurnalistul Maris Dascaliuc, cunoscut pentru activitatea sa la posturile de televiziune Antena 1 și Kanal D, a murit la doar 41 de ani, la scurt timp după ce și-a sărbătorit ziua de naștere. Ziaristul a suferit două accidente vasculare cerebrale, primul pe 27 decembrie, iar al doilea, la opt zile distanță, i-a fost fatal.
Prietenii și colegii săi au anunțat vestea tragică pe rețelele de socializare. „Cu mare regret și durere în suflet vă anunțăm trecerea în neființă a colegului și prietenului nostru Maris Dascaliuc. Suntem alături de familia acestuia și ne rugăm pentru odihna lui veșnică! Dumnezeu să-l odihnească în Pace și Lumină!”, au scris aceștia pe Facebook.
Priveghiul are loc la capela cimitirului Cărămidarii de Jos, din sectorul 4 al Capitalei, iar înmormântarea va avea loc duminică, la ora 14:00. Apropiații lui Maris au ținut să precizeze că cimitirul nu dispune de locuri de parcare.
Un prieten apropiat a transmis un mesaj plin de emoție pe rețelele de socializare: „Mă, să știi că plâng, mă. Ai fost un om bun, din ăla rar, care nu supără pe nimeni și pe care toți îl regretă când pleacă. Ce ne-am mai distrat, ce-am mai râs, mă. Ce familie frumoasă era acolo. Rămas bun”.