
Rareș, un adolescent de 17 ani din Sibiu, și-a pierdut viața în urma unei căzături de aproximativ 30 de metri în fosta carieră de marmură din zona Porumbacu de Sus. Incidentul tragic a avut loc pe 17 mai, iar tânărul a fost găsit de cei trei prieteni care îl însoțeau și care au solicitat imediat ajutor medical. Deși a fost transportat la spital și a luptat pentru supraviețuire aproape o săptămână, adolescentul nu a putut fi salvat.
Potrivit declarațiilor, Rareș a alunecat și a căzut de pe o stâncă în zona fostei cariere de marmură de lângă Porumbacu de Sus. Prietenii săi, martori ai incidentului, au intervenit prompt, însă rănile suferite de adolescent au fost extrem de grave. După o săptămână de internare, medicii nu au reușit să-l salveze.
Directorul Colegiului Tehnic Energetic, Sorin Dan Volosciuc, instituția unde învăța Rareș, a exprimat durerea comunității școlare: „Am aflat cu stupoare ce s-a întâmplat, nu ne vine să credem. Ne pare foarte rău pentru toată această situație. Ne pare rău că băiatul nu a putut fi salvat. Era un elev bun, își vedea de treaba lui, nu a avut niciodată probleme.
Ce s-a întâmplat acolo știu doar cei care au fost prezenți. Pentru noi a fost ca și copilul nostru. Colegii lui sunt devastați. Cât timp a fost internat, am sperat până în ultima clipă că își va reveni. Ne pare nespus de rău. Am pierdut un elev, iar lucruri de genul acesta sunt de neimaginat. Cu doar o săptămână înainte era la școală, iar în weekend te trezești cu o tragedie de acest fel. Ne pare rău”, a declarat directorul, conform oradesibiu.ro.
<pȘi colegii lui Rareș au reacționat cu durere după aflarea veștii. Un prieten apropiat a postat un mesaj emoționant pe pagina de Facebook: „Dumnezeu să te odihnească drag prieten și frizer Rareș, ai fost un prieten foarte bun și nu voi uita toate râsetele și glumele pe care le făceam amândoi, drum bun spre cer, nu te vom uita niciodată și condoleanțe familiei tale”.
