
Un copil de 11 ani din satul Țuțcani, comuna Mălușteni, a murit miercuri dimineața, iar mama sa și cele două surori, în vârstă de 32, respectiv 14 și 16 ani, au fost internate în stare critică la Spitalul Municipal Bârlad.
Copiii și mama au prezentat simptome precum grețuri, vărsături și somnolență accentuată, iar apelul la 112 a fost făcut inițial pentru băiatul de 11 ani.
La fața locului au intervenit patru ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Vaslui. Echipele medicale au început manevrele de resuscitare pentru copil, însă acesta nu a răspuns și a fost declarat decedat. Celelalte trei persoane au fost găsite cu simptome similare și au fost transportate de urgență la spital.
Potrivit primelor informații, familia ar fi consumat crenvurști înainte de apariția simptomelor. Autoritățile sanitare din cadrul Direcției de Sănătate Publică Vaslui și Departamentul pentru Situații de Urgență au fost notificate și au demarat o anchetă pentru a stabili cauza exactă a tragediei.
Reprezentanții spitalului au precizat că cele trei persoane internate sunt stabile hemodinamic și respirator.