BREAKING
NEWS

TRAGEDIE PE ȘOSEA, CHIAR ACUM! Mașină făcută PRAF de un TIR, mamă și doi copii încarcerați! Pompierii se luptă CONTRA CRONOMETRU să le salveze viața!

Un accident rutier grav a avut loc pe Drumul Național 6, în zona viaductului Oreva, unde un autoturism în care se aflau o femeie și cei doi copii ai săi a intrat în coliziune cu un vehicul de mare tonaj.

În urma impactului violent, șoferița a rămas captivă între fiarele contorsionate ale vehiculului. Situația a impus intervenția imediată a echipajelor de specialitate pentru operațiunile de descarcerare.

Pentru gestionarea urgenței, la fața locului s-au deplasat rapid pompierii din cadrul Secției Orșova. Salvatorii au acționat cu o autospecială de stingere echipată cu modul de descarcerare, fiind sprijiniți de un echipaj SMURD.

Potrivit primelor date, accidentul s-ar fi produs după ce femeia a pătruns pe sensul opus de mers, moment în care șoferul TIR-ului a încercat o manevră de evitare a impactului.

URMĂREȘTE-NE PE
GOOGLE NEWS
Etichete: