
Guvernul a decis să continue programul „Sprijin pentru România” și în 2025, însă suma acordată beneficiarilor a fost redusă la jumătate. Tichetele sociale pentru alimente și mese calde vor fi în continuare distribuite pe carduri electronice.
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, a anunțat că, începând din acest an, voucherele vor fi încărcate o dată la trei luni, față de 2024, când erau distribuite o dată la două luni.
Astfel, beneficiarii vor primi doar două tranșe anuale, fiecare constând în:
„Anul trecut, am avut șase tranșe, fiecare în valoare de 250 de lei. În 2025, voucherele vor fi încărcate la fiecare trei luni, nu la două, iar fiecare beneficiar va primi două vouchere și două pachete de alimente”, a explicat ministrul Marcel Boloș.
În total, peste 2,8 milioane de români vor beneficia de acest sprijin, iar Guvernul încearcă să găsească soluții pentru a suplimenta fondurile prin relocarea de bani europeni în cadrul Programului Operațional Incluziune și Demnitate Socială.
Programul „Sprijin pentru România” se adresează următoarelor categorii de persoane:
De asemenea, pensionarii cu vârsta de peste 65 de ani care primesc indemnizație socială vor continua să beneficieze de acest ajutor.
Guvernul speră ca, prin acest program, să sprijine categoriile vulnerabile, în ciuda constrângerilor bugetare.