
Numerologul Mihai Voropchievici a prezentat previziunile runelor pentru lunile noiembrie și decembrie 2025. Potrivit acestuia, simbolurile antice indică o perioadă marcată de prudență și de nevoia de echilibru, anunțând totodată schimbări radicale de direcție pentru fiecare zodie. Runa WUNJO este considerată aducătoare de noroc, apreciere și liniște interioară la final de an.
Berbec: Runele anunță decizii îndrăznețe, în special pe plan profesional și economic, într-o perioadă cu un ritm alert. O schimbare majoră le-ar putea aduce progres și un sentiment de eliberare. În plan sentimental, pot apărea noi perspective, în timp ce relațiile mai vechi vor trece printr-o etapă de recalibrare.
Taur: Nativii din zodia Taur vor avea parte de un echilibru solid la final de an. Conform lui Mihai Voropchievici, runele indică stabilitate și încredere, favorizând consolidarea unor legături importante pentru viitor. Pe plan financiar, pot apărea oportunități sigure, potrivite pentru investiții pe termen lung.
Gemeni: Gemenii vor avea o perioadă plină de surprize, în care vor avea ocazia să își rezolve problemele și să depășească un trecut dificil. Previziunile indică revenirea liniștii sufletești pentru acești nativi.
Rac: Pentru Raci, cuvântul de ordine în această perioadă este „limpezime”. Mihai Voropchievici precizează că runele îi încurajează să renunțe la persoanele care le consumă energia.
Leu: Runa WUNJO va avea o influență puternică asupra Leilor, aducându-le succes, recunoaștere și bucurii neașteptate. Eforturile lor vor fi recunoscute, iar finalul de an poate aduce o promovare importantă. Numerologul anunță și o revenire a pasiunii în viața sentimentală.
Fecioară: Runele cer prudență în luarea deciziilor importante, în special în privința banilor sau a carierei. Este o perioadă potrivită pentru reevaluarea priorităților și pentru consolidarea legăturilor de familie.
Balanță: Pentru nativii din Balanță, runele aduc armonie și echilibru. Aceștia vor reuși să găsească o cale de mijloc între muncă, viața personală și iubire, iar o veste bună primită spre finalul lunii decembrie le va aduce împlinire sufletească.
Scorpion: Previziunile pentru Scorpioni indică o transformare profundă. Aceștia ar putea alege o cale nouă, care, deși poate părea radicală la început, se va dovedi a fi decizia câștigătoare pe termen lung.
Săgetător: Nativii Săgetători vor avea norocul de partea lor, iar oportunitățile care vor apărea vor fi semnificative. O călătorie planificată are potențialul de a le schimba viața.
Capricorn: Perioada noiembrie-decembrie 2025 va fi una a răbdării. Runele îi sfătuiesc să continue munca depusă, iar rezultatele nu vor întârzia să apară. De asemenea, li se recomandă să țină cont de sfaturile superiorilor.
Vărsător: Runa specifică zodiei le va lumina calea Vărsătorilor, ajutându-i să scape de griji, datorii sau alte obstacole. Finalul de an le va aduce o energie crescută, un sentiment de libertate și mai multă încredere în forțele proprii.
Pești: Pentru nativii Pești, runele aduc protecție și liniște, după o perioadă tensionată. Aceștia vor primi semne clare că se află pe drumul cel bun, iar familia și relația de cuplu le vor aduce recunoștință și apreciere.