Un tată a decis să împărtășească pe rețelele sociale povestea sa de viață, pentru a inspira pe cei care, din diferite motive, devin părinți singuri.
„Au trecut aproape 20 de ani de când soția mea a murit, lăsând în urmă amintirea ei și pe fetița noastră, Aurora.
Aurora creștea rapid, iar prezența ei îmi umplea sufletul zi de zi.
Toată lumea îmi spunea că va veni momentul în care fiica mea mă va întreba unde este mama ei. Toți mă avertizau că va fi o zi grea pentru mine. Nu voiam să le dau dreptate, nu doream să trec prin asta.
Am început să notez pe o foaie ce urma să-i spun. Niciun cuvânt nu părea potrivit. Am rupt zeci de foi, toate sfârșind în coșul de gunoi. Niciun răspuns nu părea destul de bun pentru întrebarea cea mai dureroasă a fiicei mele.
Într-o seară de vară, stăteam cu Aurora în brațe în curtea casei părinților mei de la țară. Încercam să-i răspund la cele mai haioase întrebări pe care le punea. De ce sucul de portocale este portocaliu? Orice răspuns dădeam, nu părea să o intereseze prea mult.
Dintr-o dată, fără niciun avertisment, m-a întrebat:
– Tati, unde e mami?
Am încremenit. Gura mi s-a uscat. Nu știam ce să zic. Am răspuns mecanic:
– E în ceruri!
Deși nu sunt o persoană religioasă, acesta a fost primul lucru care mi-a venit în minte. Am continuat:
– E acolo, în cer, dincolo de stele!
Aurora s-a uitat spre cer, ronțăindu-și un degețel.
– Luna!
– Da, Luna! E mare și albă!
– E Luna lui mami!
– Cum?
– Mami e pe Lună ca să mă vadă.
– Și ce crezi că face acolo?
– Îmi repară jucăriile. Sper să se întoarcă!
Logica ei m-a luat prin surprindere. Și asta a fost tot. S-a întors la joaca ei. Mi-ar plăcea să cred că imaginația o are de la mine, dar nu sunt sigur.
Adulții complică mereu lucrurile, mai ales cele mai simple.
Pentru mine, era greu să explic pierderea și moartea. Dar pentru ea, răspunsul era simplu: a privit spre cer și și-a găsit singură răspunsul.”
