Pogorârea Duhului Sfânt, cunoscută sub denumirea populară de Rusalii, este sărbătorită de creștinii ortodocși în acest an în zilele de 27 și 28 mai, marcând încheierea ciclului pascal, început cu Învierea Domnului și continuat cu Înălțarea. Această sărbătoare importantă are o semnificație religioasă profundă, dar este însoțită și de numeroase tradiții și superstiții populare, care îi conferă un caracter aparte în cultura românească.
Pogorârea Sfântului Duh, sărbătorită la 50 de zile după Învierea lui Iisus Hristos, reprezintă momentul în care Duhul Sfânt s-a pogorât asupra Apostolilor, dându-le puterea de a vorbi în limbi necunoscute până atunci. Acest eveniment, numit și Cincizecime, marchează înființarea solemnă a Bisericii creștine și încheierea Noului Legământ al harului și iubirii.
Conform Noului Testament, în ziua Rusaliilor, apostolii au fost înzestrați cu darul vorbirii în limbi, ceea ce le-a permis să transmită învățăturile Mântuitorului către evrei și alte popoare din Orient. Sfântul Petru a fost cel care a luat cuvântul pentru a apăra apostolii și a propovădui minunile lui Hristos.
În cadrul slujbelor ortodoxe, credincioșii aduc frunze de nuc și flori de tei, simboluri ale limbilor de foc, care sunt sfințite și apoi așezate în case, la icoane și la uși, fiind considerate mijloace de protecție împotriva relelor și a duhurilor necurate. După slujbă, în Duminica Rusaliilor, preotul și enoriașii ies pe câmp pentru a săvârși Sfințenia apei (Sfestania), stropind cu aghiazmă semănăturile, pentru spor și protecție.
Pe lângă aspectul religios, Rusaliile sunt însoțite de credințe și legende populare legate de ființele fantastice numite iele sau rusalci. Aceste spirite feminine, considerate capricioase și malefice, sunt descrise ca dansând în văzduh sau pe pământ, în cercuri, în nopțile ce urmează sărbătorii. Locurile în care acestea joacă rămân arse și neroditoare, iar cei care calcă pe urmele lor pot suferi boli cunoscute în folclor drept „luat de Rusalii”.
Se spune că ielele răpesc uneori tineri frumoși pentru a dansa împreună, dar îi eliberează doar dacă aceștia păstrează tăcerea despre ceea ce au văzut. În multe zone rurale, oamenii evită să meargă în câmp, în vii sau în locuri pustii de Rusalii, de teama întâlnirii cu spiritele rele.
În tradiția populară, Rusaliile sunt asociate cu o serie de restricții și superstiții: nu este bine să te cerți în ziua sărbătorii, pentru a nu fi „luat din Rusalii”; nu se culeg plante medicinale timp de nouă săptămâni după această dată; iar spălatul sau scăldatul în ape este interzis în această perioadă, pentru a nu atrage nenorociri.
Cuvântul „Rusalii” derivă probabil din slavul „rusalka”, desemnând spirite ale apelor, similare nimfelor sau zânelor. Această sărbătoare are rădăcini precreștine, fiind preluată de la romani, care sărbătoreau Rosalia – „Sărbătoarea Trandafirilor”, dedicată cultului morților și aducerii de ofrande.
În mitologia autohtonă, Rusaliile sau Rusalcele sunt sufletele fetelor moarte tinere, care dansează în văzduh și pot aduce boli celor care le văd sau le tulbură. Ele umblă în cete de 3, 5, 7 sau 9 și sunt cunoscute sub diverse nume în folclor: iele, zâne, șoimane sau împărătesele văzduhului.
Una dintre cele mai cunoscute tradiții legate de Rusalii este „Dansul Călușarilor”, un ritual care are rolul de a vindeca persoanele afectate de influența Rusaliilor. Călușarii, o ceată de 13 dansatori, se angajează prin jurământ să execute acest dans timp de o lună, iar în timpul ceremoniei sar peste bolnav, șoptindu-i o urare de sănătate la ureche.
În multe zone, oamenii poartă talismane protectoare, realizate din frunze de pelin, boabe de usturoi și tămâie, păstrate în punguțe roșii la brâu, pentru a se proteja de relele aduse de Rusalii.
Pe lângă ritualurile religioase, în popor se practică obiceiul de a pune pelin și usturoi în casă și chiar în băuturi (cu excepția apei), pentru a alunga spiritele rele. Frunzele de tei și de nuc binecuvântate sunt așezate la ferestre și icoane, fiind considerate apărătoare împotriva trăsnetelor, grindinei și duhurilor necurate.
De Rusalii, este interzis să se meargă la câmp sau în vie, iar cei care nu respectă această zi pot fi pedepsiți de Iele. În unele zone, se crede că Rusaliile pleacă din lumea celor vii abia după Moșii de Vară, când li se împart pomeni ca să fie îmbunate.
În Vechiul Testament, Rusaliile erau o sărbătoare agricolă de bucurie, în care se oferea pârgă din roadele pământului și se aniversa Legământul încheiat după ieșirea din Egipt. În creștinism, această sărbătoare simbolizează încheierea interioară a Noului Legământ prin coborârea Sfântului Duh.
Deși în unele interpretări se vorbește despre trimiterea Sfântului Duh ca înlocuitor al lucrării lui Hristos, teologia ortodoxă subliniază că Duhul Sfânt este Duhul lui Hristos și nu poate fi separat de El.
În Duminica Rusaliilor, după Sfânta Liturghie, se săvârșește vecernia Plecării genunchilor, un ritual distinct, în care preotul, îmbrăcat în veșminte liturgice, citește șapte rugăciuni în genunchi, în fața Sfintelor Uși. Credincioșii participă la acest moment îngenuncheând, tradiția afirmând că astfel li se împlinește cea mai arzătoare dorință.
