Înainte de venirea lui Iisus Hristos, Sfântul Proroc Ioan a început să propovăduiască și să boteze însemnând pocăința, anunțând astfel apropierea Mesiei. Din această cauză este cunoscut ca Înaintemergătorul.
Potrivit tradiției creștine, la Ioan Botezătorul a venit însuși Fiul lui Dumnezeu pentru a fi botezat, marcând un moment esențial al misiunii Căruia îi urma să fie credincioși. După ce Iisus a început să predice, Ioan s-a retras în Galileea, continuând să vorbească despre identitatea lui Mesia.
În anul 31, tetrarhul Irod Antipa, fiul lui Irod cel Mare, a călătorit la Roma pentru a se întâlni cu împăratul Tiberiu. Pe drum, s-a oprit în casa fratelui său Filip, unde a început o relație cu soția acestuia, Irodiada. Aceasta i-a promis că se va căsători cu el dacă va renunța la soția sa legală, fiica lui Areta, regele Arabiei. Revenit la Roma, Irod Antipa și-a alungat soția legală și s-a căsătorit cu Irodiada, încălcând astfel legile vremii.
Ioan Botezătorul, păzitorul Legii lui Dumnezeu și propovăduitorul pocăinței, i-a reproșat deschis lui Irod Antipa nelegiuirea trăită cu Irodiada, spunând: „Nu ți se cade să ții pe femeia fratelui tău” (Marcu 6,18).
Din relatările evanghelice se știe că, la un ospăț organizat cu ocazia zilei sale de naștere, Irod a ordonat să fie tăiat capul Sfântului Ioan, la cererea Irodiadei. În acea perioadă, Ioan era închis în cetatea Maherus, unde îl mustra pe Irod pentru păcatul său. Irodiada, mânioasă, l-a convins pe Irod să-i dea capul lui Ioan ca răsplată după ce Salomeea, fiica ei, dansase și plăcuse oaspeților și mai ales lui Irod. Deși tulburat, Irod a acceptat cererea și a dispus decapitarea.
Acțiunile lui Irod nu au rămas fără consecințe. Regele Areta a cucerit fortăreața Maherus și o parte din teritoriul Iudeii, răzbunând suferința fiicei sale. Ulterior, Irod a mers din nou la Roma pentru a cere împăratului Caligula titlul de rege, după cum procedase și fratele său, Agripa.
Împăratul a aflat însă că Irod conspirase împotriva Romei, încercând să formeze o forță armată de 70.000 de oameni alături de partoși. Astfel, i-a confiscat averea, i-a retras puterea asupra Iudeii și l-a exilat în anul 38 împreună cu Irodiada. Mai întâi au fost trimiși la Lugdun (azi Lyon) în Galia, apoi în orașul Ilard din Spania.
Irod Antipa și-a petrecut ultimii ani în sărăcie și boală, asistând în paralel la o întâmplare tragică legată de Salomeea. Se spune că, într-o iarnă în orașul Lerida, Salomeea a vrut să traverseze râul înghețat Sikaris. Gheața s-a rupt, iar ea a căzut până la gât în apă. Blestemată, a prins gheața în jurul gâtului și a fost tăiată mortal de o bucată ascuțită de gheață. Corpul ei a fost dus la vale, iar capul i-a fost adus Irodiadei pe o tipsie, imitănd scena decapitării Sfântului Ioan Botezătorul.
Conform tradiției bisericești, capul Sfântului Ioan a fost pierdut și redescoperit de trei ori. Prima și a doua aflare sunt celebrate pe 24 februarie, iar cea de-a treia pe 25 mai.
Se spune că Sfânta Ioana, soția dregătorului lui Irod, a luat capul Sfântului Ioan din curtea Irodiadei și l-a îngropat la Ierusalim, pe muntele Eleonului, într-un vas de lut.
Mai târziu, un bogat proprietar care și-a lepădat averea și poziția socială pentru a urma viața monahală sub numele Inochentie a locuit lângă mormântul capului. În timp ce săpa pentru a ridica o chilie și o bisericuță, a descoperit capul ascuns, dar înainte de a muri l-a îngropat din nou pentru a-l feri de păgânii care se înmulțeau în zonă.
În vremea Sfinților Împărați Constantin și Elena, Sfântul Ioan s-a arătat la doi călugări, poruncindu-le să dezgroape capul său cinstit, eveniment cunoscut ca prima aflare a capului.
Călugării care purtau capul Sfântului Ioan într-un sac l-au dat unui olar căruia, din lene, i-au încredințat sarcina. Sfântul Proroc s-a arătat atunci și l-a rugat pe olar să fugă de cei doi călugări. Olarul, adus acasă cu sacul, a primit binecuvântări pentru prezența capului. La moartea sa, racla cu capul a fost moștenită de sora sa, iar mai târziu a ajuns în grija unui monah arian pe nume Eustațiu, care locuia într-o peșteră unde s-au întâmplat numeroase minuni.
Din păcate, Eustațiu susținea că puterea minunilor era datorată lui și nu Sfântului Ioan, motiv pentru care, știind că va fi exilat, a ascuns capul în pământ.
La peșteră au venit monahi credincioși care au construit o mănăstire în apropiere. În anul 452, arhimandritul Marcel, starețul acestei mănăstiri, a văzut un foc strălucitor în timpul rugăciunii psalmilor, ceea ce a dus la descoperirea capului sfânt, moment cunoscut ca a doua aflare a capului.
În timpul persecuției iconoclastilor, capul Sfântului Ioan a fost ascuns la Comane, de unde a fost adus mai târziu la Constantinopol, în anul 860, de către Sfântul Ignatie, în timpul împăratului Mihail, marcând cea de-a treia și ultima aflare a capului.
„Sfinte Ioane, Înainte-mergătorule, frumuseţea cerului şi bucuria pământului, cel ce prin tăierea capului tău pământul întreg l-ai sfinţit, primind această smerită rugăciune a noastră, izbăveşte-ne din toate nevoile şi ne scoate din chinul ce va să fie, pe noi, cei ce te lăudăm cu credinţă şi nădejde. Ca unul ce stai înaintea scaunului lui Hristos, ajută-ne să-i biruim pe vrăjmaşii văzuţi şi pe cei nevăzuţi. Izbăveşte-ne din tot necazul şi, având îndrăznire către Domnul, fereşte-ne de ispitele acestui veac. Dăruieşte-ne nouă, Sfinte Ioane Prorocule, putere din cer şi, ca unul ce eşti făclie strălucitoare, luminează-ne pe noi, cei ce alergăm la slăvita prăznuire a trecerii tale la Domnul. Amin!”.
