Psalmul 38, atribuit regelui David și interpretat de Sfântul Arsenie Capadocianul, este considerat o rugăciune pentru cei părăsiți și nefericiți, menită să-i întărească și să le aducă speranță în căutarea unui loc de muncă, pentru a nu cădea în tristețe.
1. Zis-am: „Păzi‑voi căile mele, ca să nu păcătuiesc eu cu limba mea;
2. Pus‑am gurii mele pază, când a stat păcătosul împotriva mea.”
3. Amuțit‑am și m‑am smerit și nici de bine n‑am grăit, iar durerea mea s‑a înnoit.
4. Înfierbântatu‑s‑a inima mea înăuntrul meu și în cugetul meu se va aprinde foc.
5. Grăit‑am cu limba mea: „Fă‑mi cunoscut, Doamne, sfârșitul meu,
6. Și numărul zilelor mele care este, ca să știu ce‑mi lipsește.”
7. Iată, cu palma ai măsurat zilele mele și statul meu ca nimic înaintea Ta.
8. Dar toate sunt deșertăciuni; tot omul ce viază.
9. Deși ca o umbră trece omul, dar în zadar se tulbură.
10. Strânge comori și nu știe cui le adună pe ele.
11. Și acum cine este răbdarea mea? Oare, nu Domnul? Și statul meu de la Tine este.
12. De toate fărădelegile mele izbăvește‑mă; ocară celui fără de minte nu mă da.
13. Amuțit‑am și n‑am deschis gura mea, că Tu ești Cel ce m‑ai făcut pe mine. Depărtează de la mine bătăile Tale.
14. De tăria mâinii Tale, eu m‑am sfârșit. Cu mustrări pentru fărădelege ai pedepsit pe om.
15. Și ai subțiat ca pânza de păianjen sufletul său; dar în deșert se tulbură tot pământeanul.
16. Auzi rugăciunea mea, Doamne, și cererea mea ascult‑o; lacrimile mele să nu le treci,
17. Căci străin sunt eu la Tine și străin ca toți părinții mei.
18. Lasă‑mă ca să mă odihnesc, mai înainte de a mă duce și de a nu mai fi.”
