Psaltirea, o carte esențială în tradiția creștin-ortodoxă, conține 150 de psalmi ce reprezintă cântări și rugăciuni din Vechiul Testament. Structurată în 20 de catisme, Psaltirea este recitată sau cântată de credincioși în cadrul slujbelor bisericești, dar și în momentele de rugăciune personală.

În viața spirituală a ortodocșilor, Psaltirea are un rol fundamental, deoarece fiecare psalm reflectă diferite stări sufletești, variind de la laude și mulțumiri adresate lui Dumnezeu, până la rugăciuni de ajutor în momente dificile. Citirea psalmilor este adesea adaptată stării sufletești a celui care se roagă, preoții recomandând ca o catisma să fie parcursă integral odată ce a fost începută.

O întrebare frecventă printre credincioși este dacă este necesară binecuvântarea preotului pentru a citi Psaltirea. Deși binecuvântarea este încurajată, aceasta nu este o obligație. Mulți enoriași cer binecuvântarea preotului din teama că tentațiile s-ar putea intensifica, dar această anxietate nu are o bază solidă.

Părintele Paisie Olaru a subliniat puterea psalmilor în fața duhurilor necurate, afirmând: „Diavolii se tem de psalmi pentru că, cine se roagă cu psalmi, îi arde pe diavoli ca și o sabie de foc.”

Psalmul 72, recunoscut pentru capacitatea sa de a împlini dorințe și de a aduce iertare pentru cele mai grave păcate, este redactat astfel:

„Cât de bun este Dumnezeu cu Israel, cu cei drepți la inimă.

Iar mie, puțin a fost de nu mi-au alunecat picioarele, puțin a fost de nu s-au poticnit pașii mei.

Ca am pizmuit pe cei fără de lege, când vedeam pacea păcătoșilor.

Ca n-au necazuri până la moartea lor și tari sunt când lovesc ei.

De osteneli omenești n-au parte și cu oamenii nu sunt biciuiți.

Pentru aceea îi stăpânește pe ei mândria și se îmbracă cu nedreptatea și silnicia.

Din răutatea lor iese nedreptatea și cugetele inimii lor ies la iveală.

Gândesc și vorbesc cu viclenie, nedreptate grăiesc de sus.

Până la cer ridică gura lor și cu limba lor străbat pământul.

Pentru aceasta poporul meu se ia după ei și găsește că ei sunt plini de zile bune

Și zice: „Cum? știe aceasta Dumnezeu? Are cunoștință Cel Preainalt?

Iată, aceștia sunt păcătoși și sunt îndestulați. Veșnic sunt bogați.”

Iar eu am zis: „Deci, în deșert am fost drept la inimă și mi-am spălat întru cele nevinovate mâinile mele,

Ca am fost lovit toată ziua și mustrat în fiecare dimineață.”

Dacă aș fi grăit așa, iată aș fi călcat legământul neamului fiilor Tăi.

Și mă frământam să pricep aceasta, dar anevoios lucru este înaintea mea.

Până ce am intrat în lăcașul cel sfânt al lui Dumnezeu și am înțeles sfârșitul celor răi:

Într-adevăr, pe drumuri viclene i-ai pus pe ei și i-ai doborât când se înălțau.

Cât de iute i-ai pustiit pe ei! S-au stins, au pierit din pricina nelegiuirii lor.

Ca visul celui ce se deșteaptă, Doamne, în cetatea Ta chipul lor de nimic l-ai făcut.

De aceea s-a bucurat inima mea și rarunchii mei s-au potolit.

Ca eram fără de minte și nu știam; ca un dobitoc eram înaintea Ta. Dar eu sunt pururea cu Tine.

Apucatu-m-ai de mâna mea cea dreaptă. Cu sfatul Tău m-ai povățuit și cu slava m-ai primit.

Ca pe cine am eu în cer afară de Tine? Și afară de Tine, ce am dorit pe pământ?

Stinsu-s-a inima mea și trupul meu, Dumnezeul inimii mele și partea mea, Dumnezeule, în veac.

Ca iată cei ce se departează de Tine vor pieri; nimicit-ai pe tot cel ce se leapădă de Tine.

Iar mie a mă lipi de Dumnezeu bine este, a pune în Domnul nădejdea mea, ca să vestesc toate laudele Tale în porțile fiicei Sionului.”