
Rugăciunea pentru Sporul Casei. Mulți sunt cei care au lipsuri din ce în ce mai mari, dar Dumnezeu le este alături, dacă îi vor cere acest lucru. Iată o rugăciune specială, extraordinar de puternică, pe care să o citiți pentru a avea spor în casă.
Iată mai jos și textul rugăciunii:
“Binecuvintează, suflete al meu pe Domnul! Doamne, Dumnezeul meu, măritu-Te-ai foarte! Întru strălucire şi în mare podoabă Te-ai îmbrăcat.
Cel ce Te îmbraci cu lumină că şi cu o haină. Cel ce întinzi cerul că un cort, cel ce acoperi cu ape cele mai de deasupra ale lui, cel ce pui norii suirea Ta, cel ce umbli peste aripile vânturilor, cel ce faci pe îngerii Tăi duhuri şi pe slugile Tale pară de f0c, cel ce ai întemeiat pământul pe întărirea lui, şi nu se va clatină în veacul veacului. Adâncul că o haină este îmbrăcămintea Lui, peste munţi vor stă ape. De certarea Ta vor fugi, de glasul tun3tului Tău se vor înfricoşa.
Făcut-ai luna spre vremi; soarele şi-a cunoscut apusul sau. Pus-ai întuneric şi s-a făcut noapte, când vor ieşi toate fiarele pădurii; puii leilor mugesc că să apuce şi să ceară de la Dumnezeu mâncarea lor. Răsărit-a soarele şi s-au adunat şi în culcusurile lor se vor culcă. Ieşi-va omul la lucrul sau şi la lucrarea să până seară.
Cel ce se atinge de munţi şi fumegă, Cânta-voi Domnului în viaţă mea, cânta-voi Dunmezeului meu cât voi fi. Plăcute să-i fie Lui cuvintele mele, iar eu mă voi veseli de Domnul. Piară păcătoşii de pe pământ şi cei fără de lege, că să nu mai fie. Binecuvintează, suflete al meu, pe Domnul”.
Ce să mai citiți pentru sporul casei
Tot pentru sporul casei, vă este de folos să citiți și Acatistul Sfântului Ierarh Spiridon în zilele de luni, marți, miercuri și vineri, Paraclistul Maicii Domnului, în fiecare seară. Acatistul Sfântului Mucenic Mina, se va citi dimineața și seara pentru izbăvirea de necaz și de pagubă, timp de 40 de zile. Se poate citi si Psaltirea de 3 ori în aceste 40 de zile, însă numai cu binecuvîntarea preotului. Acatistul Sfantului Acoperământ al Maicii Domnului se citește zilnic, pentru ferirea de rele.
Felicia Iederă