
Olga Barcari a dezvăluit că există un nou bărbat în viața sa, la ceva timp după ce relația cu comediantul Cătălin Bordea s-a încheiat. Hairstylista, cunoscută publicului și pentru participarea la emisiunea Asia Express alături de Karmen Simionescu, a oferit primele detalii despre actuala sa situație amoroasă.
Deși lucrurile sunt abia la început, vedeta a mărturisit că se simte bine în compania noii persoane. Aceasta a precizat că partenerul său este mai în vârstă decât ea, însă relația se află momentan în stadiul de cunoaștere, fără planuri majore de viitor.
„Sunt în discuții deocamdată, în tatonare cu un băiat mai mare decât mine și ne facem timp, ne vedem, însă nu este ceva foarte stabil, însă ne înțelegem foarte bine și vedem ce va urma, pentru că nu ne-am făcut un plan. Ne simțim bine, comunicăm și deocamdată cam asta este situația, că nu vorbim de foarte mult timp”, a spus Olga Barcari.
În ceea ce privește legătura cu Cătălin Bordea, Olga Barcari a clarificat natura sentimentelor care îi leagă în prezent. Cei doi au format un cuplu pentru o scurtă perioadă, imediat după divorțul actorului de Livia, însă acum au rămas în relații de prietenie, bazate pe respect și admirație reciprocă.
„Cătălin e un prieten bun, s-a uitat la Asia Express. Nu vorbim în fiecare zi. Dacă ne-am fi întâlnit într-un alt moment al vieții, categoric lucrurile ar fi stat diferit. Între noi e o iubire prietenească, este ceva care nu este de explicat. Este Cătălin și atât! Ne-am văzut și zilele trecute, la o zi de naștere, ne-am luat în brațe. Este ceva… o admirație, nu știu! Când ne vedem, râdem, glumim, povestim. Este ceva straniu și plăcut între noi”