Oana Roman a anunțat pe rețelele sociale o nouă pierdere dureroasă, la câteva luni după moartea mamei sale. Vedeta și-a luat rămas bun de la un bun prieten, Safi, cu care reluase legătura recent, dar pe care nu a apucat să-l vadă din nou. Prietenul ei a murit la doar 50 de ani, iar Oana Roman i-a îndemnat pe cei din comunitatea sa să nu amâne întâlnirile cu cei dragi, pentru că timpul nu așteaptă.
Safi, fostul coleg și prieten apropiat al vedetei, s-a stins brusc. Cu doar câteva luni înainte, Oana Roman și Safi se regăsiseră pe Instagram, planificând să se întâlnească, însă au tot amânat momentul. Vestea morții sale la o vârstă atât de fragedă a lăsat-o pe Oana Roman îndurerată. „Drum lin, Safi! Dumnezeu să te aibă în paza Sa!”, a scris vedeta într-un mesaj emoționant pe Instagram.
Pierderea acestui prieten apropiat vine la scurt timp după ce Oana Roman și-a înmormântat mama, Mioara Roman, care a murit în luna februarie. La acea vreme, Oana Roman se afla în vacanță cu fiica sa în Egipt și a trebuit să se întoarcă de urgență pentru a organiza înmormântarea. Vedeta a declarat că a făcut tot ce a fost posibil pentru a-i oferi mamei sale o înmormântare demnă.
După acest moment dificil, Oana Roman și sora ei, Catinca, au trecut prin suferință împreună, continuând să îi facă pomenirile mamei lor conform tradiției. Oana a împărtășit cu fanii săi că a visat-o pe mama sa, fericită și alături de bunica ei.