
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a transmis o informare privind evoluția vortexului polar în luna noiembrie, prognoza indicând o slăbire a acestuia spre finalul lunii. Potrivit specialiștilor, această destabilizare ar putea duce la instalarea unor temperaturi extrem de scăzute în Europa, pe măsură ce masa de aer rece, de obicei cantonată deasupra Polului Nord, migrează spre latitudini mai joase.
Vortexul polar este o zonă extinsă de presiune scăzută și aer foarte rece, situată la altitudini mari, în stratosferă, în jurul polilor Pământului. Vânturile puternice care se rotesc în jurul acestei zone mențin aerul rece în apropierea polilor, acționând ca o barieră.
Conform ANM, acest rezervor de aer rece de deasupra Polului Nord dă semne de slăbire începând cu data de 26 noiembrie. Atunci când vortexul polar se destabilizează, aerul rece poate migra spre sud, provocând valuri de frig extreme.
Într-o postare pe Facebook, meteorologii au oferit detalii tehnice despre acest fenomen: „Un vortex slab se referă la încetinirea semnificativă a vânturilor puternice care mențin masa de aer rece în jurul Polului Nord, condiții în care masa de aer rece migrează spre latitudini temperate, determinând răciri semnificative în anumite zone din emisfera de nord (fie America de Nord sau Europa). (…) Se va înregistra o slăbire evidentă în ultima decadă, în special în jurul datei de 26 noiembrie, când componenta zonală a vânturilor de vest ar putea scădea spre 0 m/s. Acest lucru presupune un început de încălzire stratosferică și o degradare a vortexului stratosferic”, explică ANM.
Acest proces de slăbire este asociat cu o încălzire stratosferică bruscă, în timpul căreia temperatura în stratosferă poate crește cu 40-60 de grade Celsius în doar câteva zile. În consecință, vânturile de vest care formează vortexul slăbesc sau chiar își inversează direcția, permițând aerului polar să se deplaseze spre sud.
ANM menționează însă că anticiparea exactă a momentului în care un val de frig ar putea ajunge în Europa este dificilă. Efectele la sol ale destabilizării vortexului polar pot apărea cu un decalaj de una până la trei săptămâni sau pot fi diminuate de alți factori climatici, motiv pentru care fenomenul este monitorizat în continuare.