
Vremea se va menține mai caldă decât în mod obișnuit pentru această perioadă până la începutul lunii decembrie, urmând ca temperaturile să revină la valorile normale pentru finalul de an, conform prognozei publicate de Administrația Națională de Meteorologie (ANM) pentru următoarele patru săptămâni.
Astfel, în săptămâna 17 – 24 noiembrie, valorile termice se vor situa peste cele specifice pentru acest interval în toată țara, cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în regiunile sud-estice. În ceea ce privește precipitațiile, acestea vor fi excedentare în jumătatea vestică a României și apropiate de normal în rest.
În săptămâna 24 noiembrie – 1 decembrie, temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai ridicate decât cele normale la nivel național, dar mai ales în sud-est. Cantitățile de precipitații vor fi excedentare în regiunile nordice și centrale, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale.
La începutul lunii decembrie, în intervalul 1 – 8, temperaturile medii vor reveni la cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile. Regimul pluviometric va fi ușor deficitar în regiunile vestice și nord-vestice, în timp ce în restul țării se va situa în jurul mediilor specifice.
Tendința se păstrează și în săptămâna 8 – 15 decembrie, când mediile valorilor termice se vor apropia de cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii țări. Cantitățile de precipitații vor fi, de asemenea, apropiate de cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile.